Indiferent de caracterul și personalitatea ta, pentru un necunoscut care te vede pentru prima dată vei fi, cel mai probabil, ceea ce porți. Poate o consideri o afirmație exagerată, dar am multe motive să spun că este adevărată.
Prima impresie pe care o creăm nu este doar un clișeu, ci o realitate de zi cu zi pentru toți cei care trăim într-o societate urbană, dar nu numai. Fie că vorbim de planul personal (întâlnirea cu o femeie sau socializarea într-un grup), fie de cel profesional (interviul de angajare sau o întâlnire de afaceri importantă), ești pus mereu în situații de a întâlni oameni noi. Aceștia te evaluează în doar câteva secunde, mai ales pe baza hainelor pe care le porți.

Această carte este pentru tine dacă:
- Ești băiat sau bărbat și nu ai avut parte până acum de o educație vestimentară de bază;
- Îți dorești să te îmbraci mai bine, dar nu cunoști ce opțiuni de îmbrăcăminte ai la dispoziție și cum să le folosești cât mai bine;
- Ți-ar prinde bine ca atunci când mergi la cumpărături să ai cu tine astfel de informații;
- Vrei să fii respectat de către ceilalți bărbați, fără să fii nevoit să scoți vreun cuvânt pe gură;
- Ți-ar plăcea ca femeile pe care ți le dorești să te remarce și să fie și ele interesate de tine;
- Îți dorești să fii sigur pe tine în aproape orice situație care implică îmbrăcămintea (la magazin, când mergi la un eveniment, la o întâlnire sau la locul de muncă), știind că te bazezi pe reguli de bază solide, cu care nu poți da greș;
- Dorești să faci un cadou elegant și în același timp deosebit de folositor.
”Ești ceea ce porți?” NU este pentru tine dacă:
- Vrei să continui să te îmbraci la modul ”după ureche”, din auzite sau la întâmplare;
- Nu te interesează impresia pe care o faci prin felul în care te îmbraci;
- Te bazezi că pentru tot restul vieții altcineva îți va cumpăra hainele (mama, partenera etc);
- Îți ghidezi viața după vorbe din popor, precum ”haina nu-l face pe om”;
- Sau ești deja familiarizat cu aceste concepte și nu ai nevoie de ele (deși în acest caz ți-ar prinde bine să o ai în bibliotecă pentru a o arăta prietenilor care au nevoie de așa ceva).
“Laci Nagy este deja un nume în peisajul celor ce se îngrijesc în acest areal românesc de cultivarea ideii de eleganţă masculină, mai ales la capitolul vestimentar. Activitatea sa de peste ani o dovedeşte, în toate formele sale: fie texte pe teme date, fie participări la evenimente, fie, pur şi simplu, o consistentă şi constantă aplecare spre explicaţii date bărbaţilor despre ceea ce înseamnă corectitudine vestimentară.
Alegerea rămâne întotdeauna la tine, bărbatul. Tot ceea ce face Laci este să te îndrume pe o cale: cea corectă. Și o face până la acest moment în cel mai profesional mod posibil.”
Cezar Ionașcu, www.DomnideRomania.ro

Capitolul 1 – Articole vestimentare
- Înveţi ce mesaj transmite despre tine fiecare articol vestimentar;
- Afli care sunt articolele de bază pe care trebuie să le aibă un bărbat în garderobă;
- Îţi prezint mai multe modalităţi de purtare a diverselor articole vestimentare;

Capitolul 2 – Accesorii
- Înveţi despre importanţa accesoriilor pentru un bărbat;
- Afli cum se alege ceasul în funcţie de ţinută;
- Înveți cum să-ţi alegi ochelarii în funcţie de fizionomia feţei;
- Afli cum se alege o cravată și cum să o porți corect.

Capitolul 3 – Încălţăminte
- Îţi arăt cum se alege un pantof de calitate;
- Afli cum se alege încălţămintea adecvată verii;
- Înveţi cum se alege încălţămintea în funcţie de ocazie;
- Afli informaţii preţioase despre aproape fiecare tip de încălţăminte.
Date tehnice carte
Număr pagini: 103 pagini (14 pagini color, 89 pagini AN)
Copertă cartonată || Format pagină: A6

Capitolul 4 – Culori şi asortare
- Îţi spun de ce sunt importante culorile
- Afli cum se asortează cravata la cămașă
- Înveţi despre cum se poartă şi se asortează imprimeurile
- Îţi vorbesc despre cum se asortează culorile între ele

Capitolul 6 – Artificii de stil
- Înveți cum se încheie corect nasturii la sacou
- Îți duci stilul la un alt nivel prin aplicarea conceptului de layering
- Cum să devii creativ în felul în care te îmbraci
- Alte câteva secrete de stil masculin

Capitolul 5 – Conformație
- Sfaturi de îmbrăcăminte pentru cei slabi sau plinuţi
- Cum să câştigi câţiva centimetri în înălțime dacă eşti scund
- Cum să îţi alegi hainele în funcţie de conformaţie
- Îți spun cum poți să maschezi anumite particularități, dacă dorești asta

Sunt fondatorul Stil Masculin, cea mai importantă comunitate din România dedicată educației vestimentare pentru bărbați. Cunoscuții îmi spun Laci. Calea spre stil am început-o prin 2007, când mi-am dat seama de cât de importante sunt hainele și mesajul pe care-l poate transmite o ținută.
Încă de pe vremea când eram în liceu am încercat să mă îmbrac decent, dar fără câteva cunoștințe mi-a fost destul de greu. Îmi procuram hainele din piață și purtam jeanși de la brandurile cunoscute din acea vreme. În perioada facultății am avut câteva tentative mai bune, dar nu mă mișcam în direcția potrivită. Hainele pe care le vânam în acea vreme erau prea scumpe și de fiecare dată ceream bani părinților cu jenă, pentru fiecare produs în parte.
Am urmărit hainele care se potrivesc în mai multe situații, adică la facultate, în club sau la o întâlnire. Dar indiferent cum îmi aranjam dulapul, erau prea puține ca să conteze. Ce să mai zic de îngrijirea și întreținerea lor, pentru că nu aveam nici cea mai vagă idee. Am oscilat foarte mult între adidași și pantofi, fără să găsesc o încălțăminte care să mă reprezinte. Îmi alegeam hainele fără o direcție clară. Voiam, de fiecare dată, mai mult, dar nu făceam nimic în acest sens. Până în anul 2007, când totul s-a schimbat pentru mine și a luat o întorsătură dramatică. Am descoperit foarte multe lucruri în acel an și mi-am dat seama cât de importante sunt hainele. Și profit de acest lucru ori de câte ori pun ceva pe mine, pentru că am găsit ceva care să mă reprezinte.
Primul articol pe Stil Masculin l-am scris în 30 septembrie 2009. În prezent există peste 2400 de astfel de articole.
În 2011 am făcut parte din juriul Mister Universtaria 2011, un concurs în care câștigătorul desemnat a reprezentat România la concursul de Mister World 2012 în Costa Rica.
În 2012 am câștigat titlul de „Cel mai bun blog de fashion din România” la RoBlog Fest.
În decembrie 2012 am tipărit cartea cu sfaturi de stil pentru bărbaţi „Eşti ceea ce porţi?”
În februarie 2013, la invitația Peroni, am fost alături de Andreea Raicu la London Fashion Week
În aprilie 2013 am câștigat o competiție internațională de ținute. O poți vedea în imaginea de mai sus.
În 2014 și 2015 am participat la 4 ediții consecutive ale Pitti Uomo, cel mai important târg vestimentar din lume dedicat bărbaților.
În 2015, în timp ce participam la acest târg, un fotograf al The New York Times a surprins o fotografie cu mine, care a apărut ulterior în binecunoscuta publicație americană.
În 2015 am participat, la invitația Louis Purple, la turul de evenimente Soiree Sartorial, în Cluj, Iași, București și Timișoara, unde am vorbit despre cum trebuie alese materialele pentru costum.
Tot în 2015 am câștigat un nou concurs de ținute organizat de The Stylian.
Proiecte derulate de blogul Stil Masculin au fost pentru: Mercedes Benz, Luisaviaroma, Douglas, Eucerin, Vicky, Heineken, Louis Purple, Samsung, Philips, Otter, BDG, Huawei, Tommy Hilfiger, H&M, Banca Transilvania, Orange, Optiplaza, Ringier, Zoot și Peroni.
De ce să alegi să înveţi cu Laci Nagy și Stil Masculin pentru educaţia ta vestimentară de bază?
- Am construit cea mai importantă comunitate din România dedicată educaţiei vestimentare pentru bărbaţi;
- În cei peste 6 ani de existenţă, blogul Stil Masculin a acumulat mai mult de 2400 de articole cu noţiuni vestimentare de bază și nu numai;
- Zeci de mii de oameni accesează lunar blogul pentru a se educa, pentru inspiraţie sau idei despre cum să se îmbrace;
- Pentru că tot ce te învăţ sunt principii solide, testate atât pe mine, cât și pe sute de oameni pe care i-am ghidat de-a lungul anilor.

Comandă fără nici un risc
Sunt atât de sigur pe informaţia cuprinsă în această carte, și că îţi va fi de folos, încât îţi ofer o super garanţie. Dacă nu ești mulţumit de carte și consideri că nu îţi oferă ce ţi-am promis, îmi dai un e-mail și îţi returnez 100% banii, fără întrebări. În plus, ai și citit materialele.

Laci este omul la care trebuie să mergi pentru orice ține de stil masculin. Îmi place pasiunea pe care o depune de atâția ani în acest domeniu și asta spune tot despre el… Bărbatul trebuie sa fie bărbat atât în interior, cât și în exterior.
Octavian Baban, therealman.ro

“Am citit cartea și e foarte ok! Structurată foarte bine, sfaturi utile, la obiect! Foarte ușor de parcurs și indiferent dacă ești începător sau avansat în ceea ce privește felul în care te îmbraci, găsești chestii pe care, cel puțin eu, nu le știam…Sper ca toată lumea să o primească/citească cu aceeași încântare!”
Dan Costache

"Recomand această carte cu cea mai mare încredere bărbaţilor de orice vârstă sau profesie deoarece, după ce o veţi fi citit-o de la cap la coadă, veţi fi decodat pur şi simplu stilul masculin. Este o scriere care vă oferă noi ochi de a privi acest domeniu. Nu conţine informaţii şi poveşti scrise degeaba, numai lucruri de bază şi folositoare, care vă vor ajuta pentru tot restul vieţii. Stilul, spre deosebire de modă, nu ţine cont de anul în care sunteţi sau de locaţia unde vă aflaţi, este un cod unic la fel ca ştiinţele exacte; matematica, fizica, chimia, biologia sunt la fel pe tot globul, de asemenea şi stilul. Cartea va avea grijă de voi să fiţi îmbrăcaţi corect şi vă va da informaţiile necesare pentru a nu mai fi manipulaţi niciodată de vreo vitrină, vânzătoare sau revistă de modă.”
Alexandru Remus, www.alexandru-remus.ro

“Mă bucur să-ți regăsesc privirea printre rândurile manierate și pentru că am cunoscut un specialist, vreau să-l împart cu tine. Cred că această carte e musai de citit de fiecare bărbat ce se respectă. Foarte practică, adică nu are prea multă vorbărie și te învață concret cum să te comporți ca stil în diferite situații. Pe lângă istoricul fiecărei piese de îmbrăcăminte primești informații prețioase despre cum și când se poartă și, mai mult de atât, trucuri care te ajută să scoți ce ai mai bun din a ta siluetă.”
Anca Serban, www.manierart.ro

“Laci Nagy este deja un nume în peisajul celor ce se îngrijesc în acest areal românesc de cultivarea ideii de eleganţă masculină, mai ales la capitolul vestimentar. Activitatea sa de peste ani o dovedeşte, în toate formele sale: fie texte pe teme date, fie participări la evenimente, fie, pur şi simplu, o consistentă şi constantă aplecare spre explicaţii date bărbaţilor despre ceea ce înseamnă corectitudine vestimentară. Îl cunosc pe autorul scrierii de faţă de ceva vreme şi îi apreciez munca de documentare şi de setare, alături de cei ca mine, a unor vectori de eleganţă şi decenţă vestimentară care, într-o bună zi, sper să renască o zonă de masculinitate studiată şi asumată, într-o decență ce sper să caracterizeze vremurile ce se întrezăresc în faţa noastră. Nu e de trecut cu vederea că nu este nici pe departe o muncă uşoară – o ştiu din propria activitate. Dar odată ce pasiunea se transformă în ocupaţie de sine stătătoare, aşa cum e cazul lui Laci, totul devine fluent şi apetisant şi pentru alţii. Alegerea rămâne întotdeauna la tine, bărbatul. Tot ceea ce face Laci este să te îndrume pe o cale: cea corectă. Şi o face în cel mai profesional mod posibil.“
Cezar Ionaşcu, www.DomnideRomania.ro

Comandă acum cartea ”Ești ceea ce porţi?”


Recenzii
Nu există recenzii până acum.