7 vinuri pe care trebuie să le ai în casă … din diferite motive: pentru că petrecerea din club s-ar putea prelungi la tine acasă; pentru că ai nevoie de ceva care să te liniștească după o zi infernală la birou; pentru că diseară te întâlnești cu cel mai bun prieten / cea mai bună prietenă din liceu; pentru că te-a invitat la cina, dar nu ți-a spus ce gătește; pentru că a doua zi vin în vizita părinții tăi sau ai ei; pentru că îți place atât beef bourguignon cât și bistecca alla fiorentina; pentru că din când în când ai nevoie de ceva dulce.
7 vinuri pe care trebuie să le ai în casă
Cuprins vinuri pe care trebuie să le ai în casă
Oricare ar fi motivele, bărbatul stilat sau femeia de tip Cosmo trebuie să aibă în casă cel puțin urmatoarele 7 categorii de vinuri, pentru a nu fi prinși pe nepregătite în diferite situații. Îți explic care sunt, de ce trebuie să le ai și cât să dai pe ele. Alături desigur și de câteva recomandări.
1. Vinuri spumante – „pentru că petrecerea din club s-ar putea prelungi la tine acasă”
OK! N-a fost foarte ușor s-o convingi să renunțe la porția de groove-funk al lui A-Skillz dintr-o seară de clubbin’ pentru a ajunge la tine în living, așa că trebuie să fii foarte atent la ce sticlă urmează să deschizi. Recomandarea mea ar fi una cu multe bule mici și fine: un vin spumant românesc, un prosecco italian, o cava spaniolă, un cremant franțuzesc sau dacă vrei s-a o dai pe spate atunci deschide o sticlă de champagne!
Bine răcită, ținută la gheață în frapiera după deschidere și servită în pahare înalte de tip flute. De la 40 de lei în sus pentru prosecco, cremant sau cava și de la 150 lei pentru champagne.
Rhein Extra Brut, Cramele Halewood
Mionetto Prosecco Superiore Valdobbiadene Extra Dry
Freixenet Cordon Negro Cava
Alfred Gratien Brut
2. Vinuri albe ușoare – „pentru că ai nevoie de ceva care să te liniștească după o zi infernală la birou”
E vinul pe care-l scoți din frigider și din care îți torni un pahar de îndată ce ai ajuns acasa. Te face să uiti de deadline-uri și îți provoacă poftă de mâncare. Până te hotărăști ce vrei să mănânci sau dacă ieși în oraș diseară ți-ai mai turnat deja un pahar. Dacă ții să fie românesc atunci poate fi o Fetească Regală, o Cramposie sau o Mustoasă de Maderat. Altfel poate fi la fel de bine un Riesling, un Aligote sau un Sauvignon Blanc.
De oriunde le-ai cumpara – hypermarket sau magazin de specialiate – nu trebuie să coste mai mult de 35 de lei.
Feteasca Regala 2011, Liliac
Cramposie Selectionata Prince Stirbey 2011, Agricola Stirbey
Mustoasa de Maderat 2011, Wine Princess
Rhein Riesling Caloian 2011, Crama Oprisor
Aligote 2011, Gramma
Sauvignon Blanc Livia 2011, Crama Garboiu
3. Vinuri albe grase – „pentru că diseară te întâlnești cu cel mai bun prieten / cea mai bună prietenă din liceu”
E genul de vin a cărui arome se deschid treptat pe măsura ce îți mai amintești câte o întâmplare amuzantă din anii în care hormonii o luau razna. Un Viognier sau un Gewurztraminer ar trebui să dezlege limbile pentru început. Până să se ajungă la confesiuni ar merita deschise și o sticlă de Chardonnay franțuzesc sau un Fume Blanc californian. Dacă îl iei din vreun magazin specializat sau îl deschizi într-un wine-bar s-ar putea să dai de la 35 până la 150 lei pentru o sticlă.
Viognier V 2008, Graf Hardegg
Gewurztraminer 2011, Cono Sur
Chablis 1er Cru Montmains 2009 Louis Latour
Fume Blanc 2007, Robert Mondavi
4. Vinuri în casă roze – „pentru că te-a invitat la cină, dar nu ți-a spus ce gătește”
Rose-ul e un fel de Jolly Jocker al vinurilor. Se împacă bine și cu preparatele din carne alba, dar și cu cele din carne rosie. Bine răcit poate ține loc de aperitiv iar dacă desertul e vreo tartă cu fructe de pădure ai în față combinația perfectă. Să fie sec și nu mai vechi de un an! Până în 45 de lei pentru o sticlă.
Rose Terra Romana 2011, SERVE
Rose 2011, Corcova
5. Vinuri roșii fructuoase – „pentru că a doua zi vin în vizita părinții tăi sau ai ei „
Până ai tăi sau ai ei se instalează pe canapeaua din living și te întreabă care îți sunt intențiile de viitor răcești vinul ușor până ajunge pe la 15 grade, după care îl deschizi și îl torni în pahare. Vinul se va deschide rapid, făcând să vibreze simțurile sub atacul aromelor de fructe de pădure și al condimentelor exotice. Nu dai greș cu Lumea Nouă: Carmenere din Chile, Malbec din Argentina, Shiraz din Australia sau un Pinotage din Africa de Sud.
Poți să riști și să pariezi pe o neaosa Fetească Neagră. Între 35 și 50 de lei pentru o sticlă si un telefon la două zile ar trebui să te scape de eventuale procese de conștiință.
Shiraz 2009, Peter Lehmann
Malbec 2010 Broquel, Trapiche
Pinotage 2010, Beyerskloof
Carmenere Reserva 2010, Misiones De Rengo
Feteasca Neagra Eclipse 2010, Crama Basilescu
6. Vinuri rosii corpolente – „pentru că îți place atât beef bourguignon cât și bistecca alla fiorentina”
După ce ani de zile ai comandat doar ceafă de porc la grătar și cartofi prăjiți a venit în sfârșit momentul să încerci niște treburi serioase: un beef bourguignon, o bistecca alla fiorentina sau un steak de vită argentineană. Power to the proteins! Și în scena e cazul să intre suspecții de serviciu: Merlot, Cabernet Sauvignon, Cabernet Franc, Syrah sau alte vinuri obținute prin cupajarea acestor soiuri. De la 40 de lei în sus…
Cabernet Sauvignon 2010, Crama Oprisor
Prince Mircea 2009, Vinarte
Shiraz & Mourvedre Bin 2 2006, Penfolds
Clos de Nines 2004
Enira 2007, Bessa Valley
7. Vinuri dulci – „pentru că din cand în cand ai nevoie de ceva dulce”
Cel mai probabil nume ca Busuioaca de Bohotin și Grasa de Cotnari îți vor trezi frânturi de amintiri bizare soldate cu poze stânjenitoare făcute publice pe facebook după un chef de pomină din complexul de cămine studențești. Între timp situația s-a mai schimbat și în magazinele de specialitate poți găsi în sfârșit o Busuioacă de Bohotin sau o Tămâioasă Românească dulce pe care o poți servi la desert.
Dacă locația și momentul o cer atunci te poți aventura și la un Riesling Trockenbeerenauslese (ok îl mai poti citi înca o dată, dar de data asta cu voce tare) sau la un Tokaji Aszu 6 Puttonyos. În jur de 40 de lei pentru „ale noastre”, de pe la 120 lei în sus pentru „ale lor”.
Busuioaca de Bohotin 2011, Crama Basilescu
Tamaioasa Romaneasca Prince Stirbey 2011 (dulce), Agricola Stirbey
Tokaji Aszú 6 Puttonyos 2006, Dobogó Pincészet
Articolul despre ce vinuri trebuie să ai în casă a fost scris de Bogdan de la PrintreVinuri
Te rog să îmi lași un comentariu dacă mai dorești să citești astfel de articole pe Stil Masculin sau dacă vrei să îi adresezi la Bogdan o întrebare despre vinuri.
Ce alte vinuri pe care trebuie să le ai în casă?
Mi se pare un articol foarte educativ plin de ponturi pe care trebuie sa le ai in manual.Multumesc Bogdan!
Personal,mi-ar place sa mai apara si astfel de articole.
Salut, ma bucur sa citesc ca ti-a placut articolul. Daca va exista un interes pentru urmatorul ma gandeam sa scriu o serie de tips & tricks legate de servirea vinului.
Eu sunt pentru. Ai votul meu.
Si de la mine ai un vot. Foarte folositor articolul.
o initiativa minunata
Asemenea articole sunt binevenite. Parerea mea e ca stilul nu se limiteaza doar la haine. Regulile de baza din alte domenii sunt binevenite si de apreciat.
Multumim Bogdan pentru articol! Le asteptam cu nerabdare pe urmatoarele!
Urmatorul o sa fie cel mai probabil peste doua saptamani. Pana atunci va astept pe http://www.printrevinuri.ro.
Foarte interesant articolul :)
Ma bucur ca ti-a placut.
Salutări!
Bun articol! Și inițiativa e la fel de bună… deci, da, mai trebuie din când în când inserții de acest gen pe stil><asculin :).
Param, pam!
multumesc pentru aprecieri. Pentru inceput cateva articole despre vin, dar mai incolo daca vreti o sa va mai povetesc cate-ceva si despre distilatele de vin (cognac, armagnac, vinars) si despre vinurile spumante.
In sfarsit!…Multumim Lacy si tie Bogdan!…Toata vara trecuta m-am intretinut cu „ION” alb,sec…de nadejde!In toamna am trecut pe rosu..Tot „ION”…mie imi place si Segarcea,Domeniul Coroanei…Mai asteptam articole si daca vrei poti sa imi trimiti direct pe mail diverse informatii despre ce vinuri mai apar la „PRINTRE VINURI”.Succes!
Ion e un „private label” realizat de Crama Basilescu pentru magazinele La Chambre (din Cluj-Napoca si Bucuresti). Sunt vinuri cu un foarte bun raport calitate-pret, pe care le-as consuma in fiecare zi la masa de pranz sau la cina. Din portofoliul celor de la Domeniul Coroanei Segarcea imi place in mod particular un Pinor Noir 2008 si o Tamaioasa Romaneasca 2011. Pentru update-uri – exista pe blog un subscribe field, iti lasi acolo e-mailul si primesti noutatile in fiecare dimineata (sau aproape in fiecare dimineata). :)
Excelent articolul , felicitările mele Laci Nagy . Mulțumim Bogdan de la PrintreVinuri pt. lucrurile minunate pe care ni le-ai dezvăluit despre vinuri (aștept cu nerăbdare și alte dezvăluiri despre vinuri). La cât mai multe lucruri de acest fel Laci , faci o treabă minunată !
Multumesc. Sper sa iti placa si urmatoarele. :)
Merci.
Laci, vreau sa consider intrebarea pe care ne’ai adresat’o una cu tenta retorica, cine e prea mandru sa admita ca are nevoie de informatii, detalii si opinii personale ale celor avizati ar trebui sa inceteze a se mai considera barbat adevarat si sa se opresca din a citi acest blog.
Eu, personal, cu cat aflu mai multe, cu atat imi dau seama cat de putine informatii posed si imi creste interesul in a afla si mai multe. Cui nu’i convine aceasta situatie sa schimbe blogul, e prea bun pentru noi, „incepatorii”.
Vreau sa’i transmit multumirile mele d’nului Bogdan si il asteptam cu si mai multe informatii in viitorul apropiat, as vrea sa devine un obicei altruismul sau. In rest, sa auzim numai de bine.
Cu respect,
Octavian
Am pus intrebarea sa verific daca pe aceasta platforma, cititorii accepta si alte articole.
Personal nu m-am asteptat sa fie un feedback atat de bun.
Cum sa nu ? Mai dorim astfel de articole.
Pe cand un nou articol despre vinuri ?
Acesta e excelent, consider ca orice barbat care se respecta trebuie sa cunoasca aceste vinuri si care, cand si cum trebuie servit !
NU vor mai fi alte articole despre vinuri. Acesta a fost ultimul.
Ce articol fain! Super util!
Salut,
Am citit articolul, este incredibil și plin de învățături dar eu fiind un novice atât pe acest site cât și în lumea vinurilor as vrea dacă se poate un link sau un articol despre diferite vinuri(all about them). Mi se pare un lucru incredibil de cunoscut, aceste cunoștințe te ajută da te îndepărtezi de „plebe” să îți faci noi prieteni. Te ajută să evoluezi.
Foarte fain articol!! Mi-ar plăcea să scrii unul mai detaliat pe tema asta și în care să incluzi vinurile italienești.
foarte interesant articolul,educativ.