Ai observat de multe ori bretelele prin magazine și pe internet, dar probabil ai ezitat să ți le cumperi pentru că nu știai cum să le porți.
Îmi amintesc de bretele ca fiind acel accesoriul util pe care-l purtam când eram mic. Pe atunci nu am înţeles de ce le port, care este rolul lor, din ce material se fac sau cât de bine arată pe mine. Cu timpul am văzut bărbaţi purtând atât bretele, cât şi curea, iar alţii doar bretele la diverse tipuri de pantaloni şi ţinute casual sau formale. Multe reviste oferă sfaturi de specialitate în stil, dar uită să specifice de importanţa bretelelor. Poate ţi-a trecut prin cap că ai încerca aşa ceva, însă nu ai ştiut cum să îţi alegi bretele potrivite. În acest caz consider că este important să înţelegi rolul bretelelor şi modul lor de asortare.
Cuprins despre cum să porți bretelele
Istoric
În ultimi 300 de ani bretelele au suferit diferite modificări, dar modelul modern a fost inventat de Albert Thurston în anul 1820. Acest model era purtat de majoritatea, deoarece pantalonii din acea perioadă aveau o croială care nu-ţi permitea punerea unei curele. Bretelele şi-au pierdut popularitatea în primul război mondial datorită uniformelor purtate care necesitau cureaua, însă au revenit în timpul celui de al-II-lea război mondial datorită reapariţiei modelelor de pantaloni din anii 1800.
Ce sunt bretelele?
Bretelele sunt fâşii din material textil sau din piele care se poartă peste umeri pentru a susţine pantalonii. Unele bretele pot fi elastice în întregime sau doar la capete. Modele se diferenţiază după mărime şi după felul în care apar în spate, dacă formează un X sau un Y. Chiar dacă sunt considerate de modă veche, fanii ţinutelor clasice nu le agreează. Totuşi, acestea sunt populare în SUA şi în Marea Britanie. La americani purtatul de bretele ţine de simţul practic, în schimb la englezi ţine de tradiţie.
Funcţionalitate și cum să porți bretelele
Bretelele pot face orice pereche de pantaloni fără talie sau cu câteva numere mai mari să stea confortabil. Bretelele tradiţionale trebuie să fie corespunzătoare croielii pantalonilor fiind potrivite doar la pantalonii care nu au fost concepuţi pentru curea deoarece aceştia au nasturii prinşi de betelie.
Un avantaj al bretelelor este că subliniează linia verticală, producând un efect de alungire. Ele sunt potrivite pantalonilor cu talia înaltă pentru că această combinaţie te face să pari mai înalt. În plus, purtatul bretelelor pe timp de vară aduce un alt avantaj fiindcă permit circularea aerului între cămaşă şi betelie.
Nu ai voie să porți la o ţinută formală cureaua şi bretelele în acelaşi timp. Dacă eşti sigur că bretelele iţi menţin pantalonii în timpul mersului, vei părea o persoană mai încrezătoare. În schimb, un dezavantaj al bretelelor apare atunci când stai jos, deoarece tind să alunece de pe umeri.
Sunt două circumstanţe în care breteaua câştigă în faţa curelei:
1) La o ţinută elegantă bretele sunt tradiţionale.
2) Sub o vestă deoarece păstrează verticalitatea ţinutei.
Alegerea bretelelor
Bretelele, pentru bărbați, de calitate sunt confecţionate din lână sau mătase. Pentru confort alege bretele cu o lăţime de 3-4 cm. Cu cât acestea sunt mai subţiri, cu atât acestea sunt mai stilate.
Pentru o ţinută elegantă evită nailonul şi mergi pe monocromatic în favoarea celor cu imprimeu sau ţesute. Ele sunt disponibile în toate culorile şi modelele imaginabile, chiar şi cu motive mai puţin amuzante. Tot lipsite de umor sunt şi modelele din piele împletită.
Un material clasic folosit pentru bretele este box-cloth, o ţesătură groasă, cu aspect asemănător fetrului, care nu se întinde. Variantele moderne sunt făcute din fibre sintetice.
Bretelele tradiţionale, precum cele create în 1820, au cataramele din bronz şlefuite manual. Bretelele tradiţionale au câte o curea de formă trapezoidală la fiecare dintre cele două părţi din faţă şi două fâşii lungi în spate. Acestea sunt realizate uneori din catgut alb, iar alteori din piele de capră în maroniu, negru sau alb.
Modul de prindere a bretelelor este prin cârlig, prin nasturii de pe betelie sau prin cleme. Bretelele ce au cleme sunt potrivite pentru orice ţinută casual, dar nu sunt potrivite pentru ţinutele elegante. Clemele sunt potrivite doar pentru pantalonii din denim deoarece dinţii acestora sunt ascuţiţi şi distrug alte tipuri de material.
Asortarea bretelelor
Având în vedere că bretelele au aceeaşi verticalitate cu cravata, aceste două elemente se vor asorta prima dată după care cele două se vor coordona în funcţie de cămaşă şi pantaloni. Bărbatul stilat se va folosi de culoarea bretelelor pentru a le încadra în ţinută.
Bretelele monocrome sau în dungi îţi oferă o versatilitate mai mare faţă de cele cu motive. Deoarece majoritatea poartă cravate cu modele, este simplu de asortat o asemenea cravată cu bretele monocrome sau în dungi alese după o culoare comună.
Bretelele cu model merg bine cu cravatele cu model sau în dungi. În acest caz bretelele se pot asorta cu o culoare din cravată sau se alege o culoare în armonie cu pantalonii sau cravata.
Bretelele albe se poartă de obicei la costumul de afaceri. Ele arată bine atât la pantalonii negri, cât şi la cei maro, spre deosebire de curelele maronii sau negre, care nu trebuie purtate decât la pantofi de aceeaşi culoare.
Câteva persoane care poartă bretele sunt Larry King, Daniel Craig , Michael Douglas şi Tom Cruise.
Când eşti în căutarea unei curele, ia în considerare şi purtatul bretelelor în defavoarea acestora. Fiindcă merg atât la ţinute casual, cât şi la cele formale, consider că bretelele sunt un accesoriu versatil, care nu se poartă doar pentru a susţine pantalonii, ci şi pentru a face o declaraţie cu privire la stilul vestimentar.
Cum știi să porți bretelele?
Mai multe despre acest subiect vei găsi în materialul video Cum să-ți asortezi hainele.
de unde pot sa-mi cumpar bbretele?
Din pacate doar de pe net. Aici ai cateva linkuri:
https://www.thefind.com/apparel/info-skinny-suspenders#page=1
https://www.beltoutlet.com/ursksu1thbyc.html
https://www.holdup.com/skinny-suspenders.htm
https://www.wikio.com/product/suspenders-reviews-11303-page3-sort0.html
Ai spus ca e bine sa asortam o cravata cu model cu bretele monocrome sau in dungi dupa o culoare comuna . Ok , daca ma uit in ultima poza din seria de poze observ ca tipul ala are bretele de culoarea roz si cravata de culoare albastra cu model.
E ok asa ?
Aceea culoare nu e roz, este o nuanta de rosu. El se foloseste de aceea culoare pentru a iesi in evindenta, chiar daca nu a asortat-o la cravata.
OK , ce pot sa zic : stau prost cu distingerea culorilor si a nuantelor uneori :P .
Oricum apreciez faptul ca raspunzi foarte rapid .
Eu am descoperit situl tau acum cateva zile , pana acuma stiam doar de situl lui Ovidiu , si intram numai acolo . Tu ai un stil cat de cat diferit de al lui.
De unde pot sa-mi achizitionez niste bretele pentru costumul de nunta in Bucuresti? Am fost la Adina Buzatu dar mi s-au parut destul de scumpe. Ceva sugestii?
@DAN Ma bucur ca ai optat pentru un asemenea accesoriu si ai ales de a fi diferit. Sigura sugestie ar fi internetul. Eu nu sunt din Bucuresti si nu sunt in masura sa-ti dau detalii despre magazinele in care se gasesc astfel de accesorii.
Salut Dan..Dupa cum a spus si Laci internetu poate fi o sugestie mai la indemana deoarece eu am tot cautat in Bucuresti si sincer in 3 magazine am gasit insa nu erau exact ce imi doream eu! Poti incerca mall cotroceni…acolo sigur gasesti..depinde de stilul pe care vrei sa-l abordezi…apropo pentru cei care au vazut filmul Spread in care actorul principal purta bretele…Are cineva idee unde pot gasi acel tip de bretele?
Salut Valy. In al doilea comentariu am lasat niste linkuri spre site-uri care vand bretele. Spre sa-ţi fie de folos.
vreau sa stiu daca pot purta bretele cu papion la o nunta.ce sistem de prindere trebuie sa aiba si din ce material sa fie? toate bretele pe care le-am vazut aveau cleme si erau din material elastic
Salut Ionut.
Sistemul de prindere de care ai tu nevoie apare in prima poza din acest articol. Bretelele cu cleme nu vor da bine la nunta. Materialele pe care le recomand sunt lana sau matasea. Imi place ca te-ai gandit la o asemenea tinuta si sa te folosesti de cele doua accesorii, cum ar fi papionul si bretele. In scurt timp va aparea pe site si un articol despre papioane (care a fost publicat pe site-ul cosmopolitan.ro). Iti recomand la alegerea papionului sa fie unul la care poti face tu nodul. Astept sa-mi spui ce ai mai rezolvat pe parcurs.
iti multumesc ca ai raspuns atat de repede..dar la bretelele de care spui tu imi trebuie nasturi la pantaloni si eu nu am.si nici sa-mi pun, parca nu as face-o…
Daca te gandesti sa-ti cosi acei nasturi ar fi ceva.Mai ales ca nasturi se gasesc cam peste tot. Dar te vei descurca bine doar cu papionul.
la nunta as dori papion cu bretele intrebarea mea e care credeti k se asorteaza mai bine cele subtiri sau mai late????????
@ionut Cele late sunt o alegere mai traditionala si sunt considerate elegante la o astfel tinuta. In schimb cele subtiri nu sunt adecvate acestei tinute formale, deoarece ele merg la o tinuta casual. Desigur poti mergi si pe bretele subtiri daca gasesti asa ceva pe la noi, in fond bretele alese de tine pot fi consirate declaratia ta de stil.
Am o nunta luna aceasta ( luna iulie ) si am ales o tinuta formata din pantofi negrii, pantaloni de stofa nu foarte largi, negrii si camasa cu maneci scurte , cu epoleti .. si as vrea sa stiu daca la aceasta tinuta se potriveste niste bretele negre.. in locul curelii .
multumesc anticipat .
@adussu. Aici ar fi multe de spus. In primul rand camasa. La o tinuta formala camasa cu maneca scurta nu este adecvata unei asemenea tinute. Stiu ca este cald in acesta perioada a anului, dar la o camasa cu maneci lungi acestea se pot rula. In al doilea rand epoleti te duc cu gandul la camasa militareasca,sport, casual. As dorii sa stiu despre nuantele camasa si ale cravatei pentru a-ti putea da un raspuns mai precis. Bretelele cu cleme nu vor da bine la nunta, iti trebuie un sistem de prindere la fel ca cel din poza. Materialele pe care le recomand sunt lana sau matasea.
https://ldiverse.hi5.com
cine vrea bretele !!!
salut…vreau sa stiu daca merge in acelasi timp sa port si curea si bretele…le vreau pentru aspect bretelele…nu pentru a`mi sustine pantalonii..ms
Salut Florin!
Acesta combinatie este considerata o greseala de stil indiferent de scopul pt care vei folosi bretelele. Ai de ales una sau alta.
Un articol folositor. Un exemplu de cum se poarta bretelele ar fi Daniel Craig in Casino Royale.
Bafta in continuare Laci, faci o treaba buna
Salut.Am si eu o pereche de jeansi albi si vreau sa ii port la balul bobocilor asortandu-i cu o camasa alba, o pereche de bretele verzi si o cravata verde.Crezi ca e OK ? Daca nu ce mi-ai sugera? Multumesc.O seara placuta!
@ Dan
E prea mult alb. Renunta la pantaloni si mergi pe o nuantă bleumarin, gri sau negri. Daca vrei sa participi la bal am scris un articol despre https://www.stilmasculin.ro/cum-sa-te-imbraci-pentru-balul-bobocilor Poate iti este de mai mult ajutor.
Buna,am si eu la fel ca si tipu’ de mai sus o pereche de blugi albi.Imi poti spune cu ce as putea sa ii asortez la balul bobocilor(o cravata,vesta eventual camasa mai casual…) Ce mi-ai recomanda ? Mersi anticipat.
@ Tedy
Nu mai este sezonul de blugi albi. Daca participiti la balul bobocilor https://www.stilmasculin.ro/cum-sa-te-imbraci-pentru-balul-bobocilor . Despre pantalonii albi https://www.stilmasculin.ro/pantalonii-albi-de-vara
Daca cele doua articole nu-ti sunt de folos atunci pune o curea frumoasa, o camasa sau un tricou polo si peste un tricou polo sau cardigan.
Sa stii ca o sa tin cont de sfatul tau si imi iau un cardigan mov cu dungi negre , o camasa neagra si o gravata mov.Crezi ca e OK ?Mersi!
@ Dan
Alege o cravată cu dungi mov.
Buna,am si eu un cardigan ca in imaginea aceasta https://www.miniprix.ro/produs/17647/pulover-haine-barbati/. Cu ce cravata si camasa as putea sa il asortez ?
Salut, eu sunt de parere ca pantalonii pe care se ataseaza bretelele, daca sunt purtate doar ca accesoriu, nu ptr sustinere, trebuie sa fie stramti pe talie, sa nu necesite curea, altfel exista posibilitatea mai mult ca sigur ca iti iasa camasa din pantaloni dannd un asepct aiurea. Si indiferent de croaiala camasii, poate fi si slim fit, am patit treaba asta. Deci sfatul meu e panalonii sa fie festi pe talie.
Bretelele nu stau bine pe oricine. Iar atunci cand „oricine” fie are pantaloni largi, fie nu asorteaza culorile, fie isi strange bretellele prea mult, fie le fixeaza aiurea,
seamana cu un vestit circar zis Siminica. Asa ca aveti grija sa nu cadeti in penibil.
Imi poate spune cineva unde pot gasi modelul de bretele din prima poza?
Nu vreau sa fac reclama dar tocmai ce am cumparat niste bretele de aici
cool-senzation . ro
@Mihai29 si @ BRACESFREAK
Ati mentionat doua aspecte importante si aveti dreptate amandoi. Va multumesc pentru completarile aduse.
@ Mandm Deocamdata este ok. Sunt informatii utile pentru oricine.
Pot purta un tricou alb, simplu cu bretele? eventual cu un sacou casual si o pereche de tenisi clasici..
Pot purta si un ceas?
La gat nu vreau sa par cam gol..pot purta o cravata,un papion sau o esarfa?(nu vrea sa arat ca un brad de craciun)
EDIT:Cand intrebam de cravata sau papion, ma refeream la camasa.
Inca o intrebare mai am:
La o tinuta office se poate purta papion?
@Mandm
Bretele le porti purta aproape la orice.
Iti recomand sa nu porti la tinuta office papion, o cravata este mai potrivita.
Bretele merg in combinatie cu o cravata sau papion, este important ca acestea sa fie asortate.
Salut!
lucrez intr-un domeniu in care sunt nevoit sa pot tinuta office si m-am gandit sa port si bretele. Intrebarea mea este:
bretelele cu cleme se pot pune la pantaloni care au gaici pentru curea? mi se pare umpic aiurea…
multumesc!
@ Flas
Este airea intr-adevar preferabil sa fie pantaloni fara gaica si bretele sa fie prinse de nasturii din interiorul beteliei.
https://www.okazii.ro/cautare/bretele/imbracaminte-incaltaminte/accesorii-barbati.html
Ajuta-ma te rog cu o achizitie.Ce sa aleg de aici? Multumesc.
@ Kovacs Alex
Iti recomand cele la 40 de lei datorita sistemului de prindere. Cu cleme are majoritea.
va rog saimi spuneti si mie daca pot sa port la bretele cravata.am o camasa mov cu mansete albe si o cravata alba si as dori saport si bretele.se poate>?
@ Ionuţ , tu sigur ai citit articolul de mai sus înainte să pui această întrebare ? După cum observi în pozele din articol, da, poţi purta şi cravată şi bretele în aceeaşi ţinută. Mai parcurge odată ce scrie în articol (în speranţa că ai citit măcar odată până acum) şi fii atent la detaliile de acolo. Succes!
Poti,desi parerea mea este ca bretelele arata bine cu papion.
Zic asta,fiindca cu o cravata si „doua dungi”=bretele vei incarca camasa mult,dar sunt cazuri in care arata bine.(Vezi Chuck Bass in articol,tipul din ultima poza)
Sunt purtator de bretele si cel mai usor de gasit sunt cele de la C&A, costa vreo 40 lei si sunt cu clema in foarte multe culori. Calitatea este ceva mai buna decat a celor chinezesti (cititi eticheta, evitati „Made in China” ca nu va tin decat pana acasa :-)). Mi-ar placea mai mult cele care se prind cu nasturi, dar tot ce am gasit in Bucuresti este extrem (chiar nejustificat) de scump. Ramane varianta internet, dar asta inseamna timp pierdut pe site-uri, plata cu cardul, asteptare, incertitudine in privinta modului in care arata si se simte.
@Dan Trebuie sa cauti site-uri la care ai posibilitatea de returnare a produsului.
@Laci salut, am o pereche de jeanși negri și o cămașă albastră închis cu dungi albe pe verticală.+Aș putea purta bretele albe + papion alb ?
+sau să merg pe bretele negre + papion colorat(roșu,ori galben)???
@Cătălinvi Amandoua combinatii mi se par bune.
:) ok mersi…..
buna.ce parere ai de o camasa alba cu dungi fine albastre, o cravata slim neagra sau papion negru, ceas negru, bretele subtiri de 1,5 cm cu clema,o pereche de blugi albastri cu urme de alb si ghete negre? multumesc
o camasa purtata cu bretele trebie sa fie fara buzunar la piept nu?
MS!
@Allex As renunta la acei pantaloni si as alege ceva mai simpli. Ghetele maro se asorteaza mai bine la albastru decat cele negre.
@Flas Nu este neaparat,dar daca este o tinuta formala atunci da.
Salut!
Foarte intereseant articolul. As dori sa ma imbrac casual la cununia mea civila(papion, bretele cu nasturi, tenisi si inca nu m-am hotatrat la tipul pantalonului si la camasa).
problema este ca nu am nici o idee unde as putea gasi in Bucuresti sau Iasi bretele cu nasturi. Aveti voi vreo idee?
Multumesc frumos!
Salut…eu as dorii sa incerc o pereche de bretele la panatloni dar nu am acei nasturi la ei … dar am cautat pe net siam gasit asta : ..sunt bretele direc cu un fel de prinzatoare…vreau sa stiu daca pot sa le cumpar
Ps. bretelele merg si la blugi ??
Nu am mai purtat bretele de cand eram mic, poa e cazu sa le dau o sansa cum nu ma omr cu, curele … poa asta e salvarea …
Salut!Tot vad oameni care poarta la pantaloni curele si bretele,este ok?
Nu este in regula.
salut!as vrea sa-mi spui si mie daca se poate daca pot sa-mi iau la o nunta care va avea loc vara aceasta:doar camasa.bretele si papion care se asorteaza cu bretelele!este bn pt o nunta sau nu?tin sa precizez k am doar calitatea de invitat
Un site cu niste bretele negre subtiri care sa livreze in romania este?
Salut tuturor am si eu cateva intrebari legate de asortare bretelelor la tinute.In primul rand as dori sa va intreb daca la o pereche de jeans negri si camasa neagra ar merge bretele mov?app doresc sa adaog ca am si un papion rosu pe care as dori sa il asortez tinutei
In al doilea rand as dori sa va intreb cum mai pot purta bretelele si pentru alte tinute mai sport sau outside
Multumesc anticipat.
https://www.britishbraces.co.uk/shop/?target=main
Super
Super
Salut! Imi poti da si mie o sugestie legata de ce bretele as putea purta la un costum gri cu pantofi maro inchis.
Multumesc!
Am inventat un sistem de prindere a bretelelor fara cleme,care de obicei se strica repede si in acelasi timp uzeaza pantalonii..As dori sa stiu un producator de bretele care sa le vada si daca le accepta sa le brevetam.
Cu stima,
Marcu Marius