Ca bărbați de multe ori suntem comozi și ne place să lenevim, iar asta se simte în diversele activități pe care ar trebui să le facem. Deseori ne pierdem în diferite detalii, iar la final, reușim să facem doar jumătate din ce ne-am propus.
Un astfel de exemplu este tunsul.
Pe vremea studenției preferam să mă tund în camera de cămin și asta se lăsa cu foarte mult păr împrăștiat peste tot pentru că, de regulă, îl lăsam să crească prea mult și apoi îl tăiam foarte scurt. După sesiunea de tuns trebuia să fac curat și nu era deloc simplu.
Wishlist-ul unui bărbat în privința aparatului de tuns
Evident lucrurile s-au schimbat față de acum 15 ani, dar aceasta a fost prima amintire pe care am avut-o când mi-a căzut în mână un aparat de tuns cu tehnologie vacuum. După mulți ani în care am încercat diferite aparate, am descoperit și Rowenta AirForce Ultimate.
În această perioadă de când scriu pe site te-am îndrumat spre o gândire rațională, așa că te invit să facem un experiment: imaginează-ți cât de eficient ar fi să ai un astfel de aparat de tuns la tine acasă și să te bucuri de tehnologie fără să mergi la salon! Te poți tunde fără grija firelor de păr pe care le lasi în urmă, în plus, le poți aspira pe cele căzute pe hainele tale. Un astfel de aparat de tuns este Rowenta AirForce Ultimate.
Te pregătești pentru un meeting foarte important, dar ai nevoie de un ”retuș” rapid? Foarte ușor de manevrat de către utilizator, aparatul dispune de o tehnologie vacuum care aspiră 99% din părul tăiat, fiind, totodată, extrem de ușor de curățat datorită recipientului și filtrului demontabil, dar și a lamelor lavabile. Fiind un aparat cu un motor puternic, acesta se poate folosi doar alimentat prin cablu. Personal nu îl consider neapărat un dezavantaj deoarece compensează prin design și greutate.
Un detaliu pe care îl consider foarte important și care mi-a atras atenția este reglajul fin de 1 mm. Cu ajutorul celor doi piepteni poți alege între 0,5 și 18 mm. 0,5 mm e dimensiunea fără pieptene. Asta înseamnă 17 lungimi de tăiere diferite. Dimensiunea de tăiere se poate alege ușor cu ajutorul roțitei de reglare din spatele aparatului de tunshttps://www.stilmasculin.ro/alege-ti-frizura-cu-ajutorul-aparatului-de-tuns/.
Totuși, aceste dimensiuni nu înseamnă nimic fără lamele deosebit de ascuțite, cu înveliș din titan, robuste, rezistente în timp ce garantează o tăiere eficientă, dintr-o singură mişcare. Rapid și exact.
Ne grăbim! Fie că vrem sau nu, timpul devine din ce în ce mai scurt, iar sesiunea de tuns trebuie să fie ultima noastră grijă, tocmai de aceea aparatul pe care îl utilizezi trebuie să fie perfect și să impună incredere în mâna oricărui utilizator. Ești înainte de un meeting? Ai un date? Aparatul de tuns AirForce Ultimate de la Rowenta îți oferă look-ul dorit instant.
Iar cum la orice aparatură electronică pe care ți-o achiziționezi trebuie să te gândești și la partea de garanție și de service, Rowenta Airforce Ultimate are o reparabilitate de 10 ani.
De ce este un aparat Rowenta Airforce Ultimate 3 în 1 ?
Deși are mai multe caracteristici impresionante, pentru mine acestea sunt cele mai importante:
-Are capul detașabil pentru retușuri precise
-Funcția vacuum care colectează 99% din părul tăiat
-Lamele lavabile
L-ai pus deja în coșul de cumpărături?