Cum să alegi și să porți pulovere elegante pentru bărbați
Cum să alegi și să porți pulovere elegante pentru bărbați

Probabil în această perioadă mai mult ca oricând avem nevoie, ca bărbați, să știm cum să alegem pulovere elegante. Pentru mulți bărbați reprezintă doar un strat protector, iar pentru alții o piesă cu stil care oferă și un confort termic. Ceea ce vreau să accentuez e că trebuie să luăm două aspecte importante în calcul: confortul termic și designul.

Ce pulovere elegante pentru bărbați să alegi în sezonul de toamnă-iarnă

Puloverul în V

Acest tip de pulover e un articol clasic ce se poate adapta aproape la orice ţinută şi nu se demodează. Puloverul în V este recomandat celor care sunt în formă şi mulţumiţi de felul în care arată. De asemenea, puloverele în V atrag atenţia asupra feţei şi a gâtului.

Puloverul în V îl poți alege în orice nuanță dorești și dacă dorești îl poți purta în contrast cu cămașa.

Pentru accentuarea verticalităţii folosește-te de acest pulover, care are rolul de a coborî privirea de la nivelul gâtului. El reprezintă un avantaj pentru cei cu gâtul scurt având un rolul de alungire. În plus, puloverul în V îți oferă posibilitatea de a descheia primii nasturi de la cămașă. Acesta oferă cămășii o vizibilitate mai mare, dar și cravatei. Manșeta cămășii trebuie să fie doi centimentri ieșită sub mâneca puloverului pentru un plus de stil.

Verifică ca gulerul puloverului să nu fie prea larg sau prea îngust și dacă este prea lung adaosul de material nu va da bine.

Dacă ajungi să porți puloverul în V la costum cele mai simple alegeri din punct de vedere cromatic sunt gri, bleumarin și negru.

Alege materiale de calitate precum lâna, lâna-merino, cașmir și bumbac (după caz, în funcție de climat).

Maleta, helanca sau puloverul pe gât pentru bărbați care caută pulovere elegante

Helanca, este utilă, deoarece ne protejează zona gâtului în sezonul rece și vine cu un plus de stil. Aceasta este o piesă vestimentară care merge purtată la aproape orice și în fiecare combinație.

Puloverul pe gât are un guler lung, cilindric. Există pulovere pe gât cu guler lung care trebuie suflecat, precum şi pulovere cu guler mai scurt care nu mai trebuie răsfrânt.

Maleta merge purtată atât la o întâlnire formală cât şi la una casual. Avantajul pe care îl oferă puloverul pe gât este că înlocuieşte combinaţia de cămaşă cu cravata şi se poate purta sub sacoul de costum sau sacou sport.

Există malete groase, dar nu sunt la fel de elegante ca și cele subțiri. Ți le recomand când este foarte rece afară și poți lua ușor o haină peste fără a se aduna surplusul de material care este o imagine penibilă.

Cardiganul unul dintre acele pulovere elegante pentru bărbați

Pentru simplul fapt că trebuie să arăți bine când nu ești cu jacheta sau haina de iarnă pe tine, un cardigan salvează situația. Chiar dacă acesta a fost purtat de taţii şi bunicii noştri, puloverul cardigan este popular şi printre tineri de azi.

Îmi aduc cu plăcere aminte de ziua în care mi-am achiziționat primul cardigan. A fost acum mulți ani și numărul lor a început să crească în garderobă.

Cardiganul se găsește în diferite variante: cu guler, militărești, la două rânduri, cu imprimeu sau simplu. El este un substitut al jachetei și poate fi pe diferite texturi.

Cardigan sal
pulovere elegante pentru bărbați

Poartă cel mai de jos nasture descheiat pentru o ţinută lejeră şi pentru a arăta într-un mod subtil cureaua pe care o porţi. Nu uita, detaliile contează!

Pentru zile ușor mai friguroase poți alege un cardigan tricotat cu guler îndeajuns de mare pentru a acoperi gâtul când este ridicat.

Puloverul cu guler rotund

Puloverul cu gulerul rotund este potrivit persoanelor care nu poartă cravată sau papion.

Când porți un astfel de pulover încearcă să nu-l porți direct pe corp. Atunci când porți cămașă încearcă ca gulerul să rămână în interiorul puloverului.

Personal prefer varianta de mai jos de guler rotund puțin mai decoltat pentru a dezvălui puțin din cravată la fel ca în fotografia de mai jos

Puloverul cu fermoar

Este asemănător cu puloverul în V în anumite privințe. În anumite momente îți poți dezvălui cravata, în alte momente poți să ridici fermoarul până sus pentru a-ți proteja gâtul.

Ai două tipuri de modele de pulovere cu fermoar. Cele cu fermoar până la piept sau până jos.

Pulover cu fermoar bigotii
pulovere elegante pentru bărbați

Vesta de lână

Aceasta este potrivită pentru zile mai puțin friguroase atunci când purtarea unui pulover ar fi incomod.

Gândește-te în termeni de layering. Vesta de lână purtată peste cămașă cere și o cravată. Vestele sunt potrivite atât la costum cât și la ținuta casual. 

Cum crezi că trebuie să alegem ca bărbați pulovere elegante?

Related Posts

2 thoughts on “Cum să alegi și să porți pulovere elegante pentru bărbați

  1. Mihai spune:

    Privitor la halenca aș adăuga faptul că tipul de ținută la care poate fi purtata casual sau Smart casual de exemplu ține de material. Un material dintr-o lână mai groasă va fi mai casual decât o halenca din cașmir care poate fi purtata la un sacou sport.

    1. Laci spune:

      Mersi pentru completări.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *