Bere a la Cluj s-a născut din dorința de a oferi o alternativă în piața berii. Pentru a-și pune planurile în aplicare, cei doi asociații, Vigh Ferencz și Deszo Peter, au aplelat la începuturi la un maestru berar și au produs prima bere în 2016 în Ungaria. Fabrica a fost relocată în 2017 în comuna Baciu, iar în 2018 au început producția în România. Au făcut acest pas pentru că și-au dorit o supraveghere continuă asupra întregului proces.
Ce ar trebui să știi despre Bere a la Cluj
În mai 2017, berea „Gaura Neagră” a obţinut medalia de bronz în SUA, la „Alltech Commonwealth Cup”. Față de alte beri negre aceasta are gust de cafea, nu de caramel.
În momentul de față Bere a la Cluj produce 5 sortimente; Phaza Lunii-Pale Ale, Gaura Neagra –Porter, Pitica Rosie –Red IPA, Cosmobaut –Lager și Astrobaut- Lager cu dry hop. Au mai produs: Ursa Amara – bitter, East Rider- lager, Planetarium –session ipa, Mango- bere cu fructe de mango, bere cu visine, Fulg de ea – bere afumata, Spaisy-bere cu ghimbir. Dintre care cel mai apreciat produs este Astrobăut.
Denumirea sortimentelor de bere nu este aleasă întâmplător. Aceasta este corelată cu gustul, culoarea și elemente cosmice.
Cele 5 beri de bază se produc încontinuu, iar pe timp de vară se fac câteva sezoniere precum bere cu fructe. Cea cu mango s-a vândut foarte bine și vor să o producă și în 2020. În plus, în acest an vor să mai facă un nou tip de bere. Printre alte planuri se numără și relansarea Bitterul, care este la mare căutare.
Produsele Bere a la Cluj se găsesc în Horeca, dar le comercializează și la fabrică, în magazinele specializate (Borsarock, Top drinks, Rombeer station), Bejon a videk, în rețeaua Sat pentru oraș, Băcănia din cadrul Cora și online (pe pagina de Facebook Bere a la Cluj)
Fabrica produce 3500 de litri de bere pe lună, iar pe viitor vor să mărească capacitatea de producție.
În plus, vor să lanseze beri noi, cu gusturi noi și să experimenteze cât mai mult. Astfel, vor încerca să producă în mod constant berile fructate de sezon și să crească vizibilitatea fenomenului de bere artizanală.
Care este sortimentul preferat de la Bere a la Cluj ?