Ar putea face parte bicicleta din stilul personal al bărbaților? În timp ce scanam pe internet după diverse surse de inspirație, am descoperit foarte multe imagini cu bărbați bine îmbrăcați pe bicicletă.
Bicicleta în stilul personal
În stilul de viață al bărbaților din alte țări este ceva normal să fii la costum și să te deplasezi până la serviciu pe bicicletă. Dacă urmărești blogurile de street style vei observa de multe ori și prezența unei biciclete în cadrul fotografiilor. Deja am observat și în România câțiva bărbați bine îmbrăcați care se deplasau pe bicicletă și sper ca numărul lor să fie în creștere.
Am impresia că bicicleta a suferit aceeași transformare ca și ceasul de mână. Ambele elemente sunt clasice și au avut un scop utilitar care s-a transformat în ceva decorativ. În trecut, ceasul era folosit pentru a indica timpul, iar bicicleta era folosită pentru deplasarea între două puncte. În prezent, cele două sunt folosite mai mult pe post de accesorii. Probabil cu această ocazie s-au născut multe branduri care au scos haine funcționale speciale pentru bicicliști și aici nu mă refer la cei care fac din asta un sport de performanță.
Bicicleta transmite despre tine că ești o persoană dinamică, plină de viață, care nu ratează nicio ocazie când vine vorba de mișcare.
Dacă îți dorești o bicicletă mai specială o poți personaliza în orice mod dorești, deoarece posibilitățile sunt nenumărate. Dacă dorești, te poți asorta din punct de vedere cromatic cu bicicleta ta și îți recomand să nu îți impui limite. Experimentează!
Unul dintre cele mai populare evenimente dedicat eleganței și bicicletelor este Tweed Run. Această mişcare a început pe 24 ianuarie 2009, la inițiativa unor pasionați de ciclism din Londra şi de atunci prinde din ce în ce mai mult teren. Pe lângă spiritul vintage pe care-l emană Tweed Run este şi o explozie de haine din tweed. Nu este un concurs între bicicliști pentru cine ajunge primul, dar este o paradă a eleganței. Acest eveniment are loc în multe dintre orașele mari ale lumii. De exemplu, Ralph Lauren a apelat la acest tip de eveniment pentru deschiderea unui magazin.
Revenind la noi în țară, avem un eveniment aproape la fel de drăguț. Dar de această dată este un eveniment destinat doar reprezentatelor sexului frumos. Skirt Bike a ajuns la a cincea ediție și sper să țină cât de mult posibil.
Bicicleta nu este singurul element care ne pune în mișcare. Atunci când vremea de afară nu ne permite să ieșim cu bicicleta putem apela la aparatele multifuncționale.
bicicleta face parte din stilul meu de viata
o ador !!!
si felicitari pentru articol chair mi-a placut !!!