Câteva Cuvinte Despre Gențile Pentru Bărbaţi

Gențile sunt și pentru bărbați. Probabil te gândeşti: Ce prostie! Doar femeile poartă genţi, eu nu aş purta aşa ceva niciodată! Dar iată ceva ce îţi va schimba părerea despre gențile pentru bărbați.

Privind înapoi în istorie, primele genţi asumate au fost ale primitivilor care vânau şi adunau lemne. Gențile pentru bărbați au ajuns în atenţia creatorilor de modă începând cu cel de al doilea Război Mondial, prinzând și mai mult accent în anii ‘80.

Chiar dacă femeile îşi achiziţionează multe genţi, se pare că până la urmă barbaţii au fost primii care au purtat o geantă. Diferenţa dintre bărbaţi și femei este că bărbaţii văd genţile din punct de vedere al utilităţii în timp ce femeile le folosesc pentru a-și exprima personalitatea.

Câteva cuvinte despre gențile pentru bărbaţi

Dacă te numeri printre bărbaţii care consideră că genţile sunt exclusiv pentru femei, trebuie să ştii că genţile sunt o necesitate, nu un moft. Este mult mai elegant să porţi documentele într-o geantă decât să le ţii în buzunarele de la pantaloni sau în mână.

Acum că ţi-ai schimbat părerea, te invit să citeşti în continuare pentru a fi 100% convins că ţi s-ar potrivi un asemenea accesoriu.
Dacă nu ştii ce model să alegi, am pus la cale un mic ghid pentru tine despre gențile pentru bărbați.

1.Servieta

Acestea au exteriorul făcut din piele sau din material sintetic, au multe compartimente foarte practice şi sunt un accesoriu de nelipsit din garderoba oricărui om de afaceri.
Servietele din ziua de azi au un look clasic si vor ieşi în evidenţă cu siguranţă. Când îţi cumperi o servietă, verifică dacă aceasta are destul spaţiu pentru a ţine cheile, cărţile de vizită, actele, documentele, telefoanele şi să aibă o baretă de umăr detaşabilă.

2.Geanta mesager

Numele provine de la mesagerii care le purtau în trecut. De obicei, ele sunt făcute din pânză, nylon, pvc şi au o baretă ce vine peste umăr. Aceasta este purtată în general de tineri. Pentru cine doreşte ceva foarte sofisticat se găsește şi varinta din piele, care se potrivește cel mai bine la o ţinută de stradă. Se poartă fie pe una din părţile laterale ale corpului, fie la spate. E foarte spaţioasă şi are o formă dreptunghiulară. Încearcă pe cât posibil să nu încarci geanta cu cărţi mari sau alte lucruri care ar putea să o deformeze. Geanta mesager e una dintre gențile cele mai utile pentru bărbați.

3.Geanta de voiaj

Genţile de voiaj sunt pentru bărbaţii care călătoresc tot timpul. Cumpără-ţi una cât mai încăpătoare. Trebuie să ai spaţiu pentru haine, pentru cel puțin o pereche de pantofi şi pentru produsele de igienă personală. Aceasta trebuie să aibă două mânere cu compartiment separat pentru hainele murdare.

4.Borseta de umăr

O versiune mai mică a genţii mesager, borseta de umăr este o geantă dreptunghiulară ce se poartă pe umăr. Este foarte potrivită pentru turişti, dar şi pentru orice bărbat ce vrea să-şi pună actele, cheile, telefonul și banii.

Chiar dacă e purtată pe umăr, acest tip de geantă aduce un plus de masculinitate în ţinută.
Se poartă cu aproape orice, în afară de ținutele formale.

5. Geanta sport

Genţile sport sunt esenţiale pentru bărbaţi deoarece cu ajutorul lor pot duce echipamentul sportiv şi tot de ceea ce au nevoie când pleacă în week-end din oraş. Sunt genţi mari, încăpătoare, făcute din diverse materiale precum şi piele. Genţile sport au două mânere şi o baretă pentru a putea fi purtate pe umeri. Când te duci să-ţi cumperi o geantă sport, ai grijă ca aceasta să aibă o baretă de umăr și să fie confecționată dintr-un material rezistent la umezeală în care să nu intre mizeria şi noroiul în momentul când o laşi pe pământ.

Ce să nu faci când îţi alegi o geantă
Să nu îţi cumperi un rucsac pentru munca de birou. Rucsacurile sunt pentru copii.
Dacă, totuși încă nu ești decis să achiziționezi una, asigură-te că ai buzunare destul de mari la pantaloni şi haină, ca acestea să nu arate pline când ai ceva in ele.

Cumpără-ţi geanta în funcție de cât de mare nevoie ai de ea în primul rând, nu neapărat pentru a fi la modă. Asigură-te întâi că ai piesele de bază în garderoba ta, abia apoi te poți gândi la accesorii.

Obişnuieşte-te să o foloseşti şi, după o perioadă de timp, îți va fi greu să crezi cum ai trăit până acum fără ea.

Alege geanta în funcție de înălțime. Dacă ești scund ţi se potriveste o geantă mică. Dacă ești înalt o geantă mai mare îţi va veni foarte bine.
Nu contează stilul genţii. Este destul să fie simplă. Cea mai bună alegere este negrul. Ai grijă să nu fie strălucitoare sau foarte decorată.

Cum ai purta gențile pentru bărbați?

Related Posts

9 thoughts on “Câteva cuvinte despre gențile pentru bărbaţi

  1. el matador spune:

    Cei interesati de serviete business deosebite pot gasi produse de calitate in magazinul online http://www.dordefin.ro/Serviete_business.

  2. 1.Servieta (https://www.serviete-genti.ro/serviete_business1.htm)/ Sfaturi:
    – trebuie sa fie un accesoriu obligatoriu nu numai pentru „oamenii de afaceri” dar si pentru oamenii cu meserii „liberale” (avocati, medici, etc.);
    – servieta nu este un accesoriu „modest”, ea alaturi de ceas, pantofi, etc., defineste „personalitatea” posesorului;
    – servieta va fi de obligatoriu din piele de buna calitate (full-grain din bovina)cu un finisaj de tip vintage;
    – nu sunt acceptabile servietele din alte materiale (NU VEI MERGE LA O INTALNIRE DE AFACERI IN „TENISI”)

  3. 2.Geanta mesager(https://www.serviete-genti.ro/genti_barbati1.htm)/ Sfaturi:
    – chiar daca in principiu ar trebui sa fie incapatoare, din motive practice dar si estetice o geanta messenger nu va fi cu mult mai mare decat un format A4 (exceptie: posesorii cu date antropometrice peste medie);
    – geanta messenger din piele poate fi purtata atat la o tinuta casual sport cat si la tinuta casual eleganta (sacou, costum), inlocuind servieta.
    – pielea pentru geanta messenger va fi full grain din bovina (preferabil piele de bivol)cu grosime de minim 2,50mm.
    – finisajul trebuie sa fie natur vintage in genul clasicei genti purtate de postas

  4. 4.Borseta de umăr ( https://www.serviete-genti.ro/genti_barbati4.htm ) / Sfaturi:
    – borseta de umar poate aduce un plus de masculinitate cu conditia sa fie exclusivista;
    – pentru a nu se confunda cu gentuta aparatului foto sau camerei video, borseta de umar va fi obligatoriu din piele;
    – chiar daca pretul poate fi tentant, evitati o borseta de umar minuscula, va poate umple de ridicol (o dimensiune minima pentru barbati este 1/2 dintr-un format A4);

  5. Cred ca geanta pe care o porti te defineste in ochii celor din juru tau, deci ar fi bine sa alegi cu atentie cu geanta de afisezi in societate.

  6. T. Catalin spune:

    Eu ma folosesc de o geanta tip mesenger (imitatie piele, nu mi-am piermis una din piele naturala) , de culoarea gri si pe ea are 3 fisii colorate una in alb una in bluemarin si alta in verde cea ce face sa se asorteze cu majoritatea tinutelor pe care le am ))) ….

  7. Laci spune:

    @Altmark Mersi

    @Florin Sunt de acord cu tine.

    @Catalin Iti sugerez ca pe viitor sa te orientezi pe cele de calitate.

  8. Cosmin spune:

    port diverse …bagaje. vara prefer skini elastici sau shorturi. deci buzunare…pas. deci gentuta …hipster.
    :)))
    am 2 : una bej, din raiat, de forma unui buzunar de spate de blug si una d.ray, gen portofel. a doua are compartiment pentru telefon.
    cotidian port o geanta thierry mugler, 84 de lei cu reducere, de la leonardo. s au rupt carabinele: la 4 manuale si 4 caiete pe zi, n au rezistat.
    :)))
    deci nu o port decat in mana. si, pentru asta, am folosit manusile mai devreme decat trebuia
    prefer rucsacii. dar, nu i pot asorta la tinuta de prof sau la marimea manualelor alternative de azi. urasc, in schimb, gentile de …laptop.

  9. Stroia Adriana vasilica spune:

    As vrea sa cumpăr aceasta servieta,si nu știu cum!va rog sa ma ajutati ca o vreau neaparat,multumesc frumos!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *