Se zice că majoritatea ne dorim să lăsăm o impresie bună. Atunci de ce să nu ne folosim de ceasul care este accesoriul perfect pentru a ne afişa personalitatea? În acest sens ne putem focaliza privirea asupra ceasului. Dacă doreşti să analizezi stilul unei persoane este de ajuns să arunci o privire asupra ceasului său. La fel ca în cazul hainelor, ceasul îţi permite să tragi câteva concluzii despre acea persoană… desigur, dacă ai câteva cunoştinte despre natura şi funcţionalitatea acestui accesoriu.
Ceasul accesoriul perfect pentru a-ţi afişa personalitatea
Ca bărbaţi, nu avem multe opţiuni în alegerea bijuteriilor. Chiar dacă purtăm mai multe accesorii, ceasul trebuie să fie cel care să iasă în evidenţă. Astfel, consider că ceasul pentru noi este la fel de important precum pantofii sunt pentru femei.
Ceasul potrivit îţi va accentua ţinuta şi te va face să emani siguranţă. Femeile se vor uita la ce model de ceas porţi şi cum se potriveşte ţinutei, colectând informaţii despre atenţia ta pentru detalii.
Alegerea unui ceas o consider ceva personal deoarece ceasul este încă un simbol al stilului. Cu alte cuvinte, moda nu trebuie să ne dicteze ce ceas să ne cumpărăm, deci trebuie să explorezi această lume a ceasornicarilor înainte de marea alegere.
De la început trebuie să îţi fie clar dacă vei alege unul mecanic, unul electronic sau o combinaţie dintre cele două. Dar de aici opţinile se multiplică. Dacă te-ai gândit să investeşti într-un ceas atunci alocă-ţi timp şi nu te grăbi pentru a face alegerea perfectă deoarece poate deveni cel mai bun accesoriu pe care îl vei deţine. Un ceas de calitate te va ţine o veşnicie şi dacă ai grijă de acesta, el poate fi vândut mai târziu la un preţ bun.
Într-adevar unele ceasuri sunt scumpe, dar vei primi ceea ce plăteşti. Probabil vei scăpa purtând un fals în faţa necunoscătorilor, dar cei care ştiu câte ceva despre ceasuri vor observa falsul cu siguranţă. Pe lângă acestea, dacă porţi un ceas scump şi nu este în concordanţă cu restul ţinutei şi stilului de viaţă, lumea nu va crede că ţi-ai permis acel ceas original. În afaceri un ceas poate oferi un subiect de conversaţie, probabil un interes comun şi un rang de egalitate între parteneri.
Cele mai bune ceasuri sunt simple şi versatile, sofisticate şi clasice. Un ceas sport este potrivit ţinutelor casual, în timp ce unul plat, elegant corespunde unui costum de culoare închisă, cu toate că mulţi bărbaţi aleg ceasuri mari, sport, pentru a crea un contrast cu costumul.
Unele modele care mi-au plăcut le poţi găsi aici şi aici
Pentru alte detalii şi informaţii despre ceasuri umăreşte viitoarele articole.
Dacă eşti pasionat de acest accesoriu poate dai o privire şi peste ceasurile Orient sau Casio.
Este ceasul accesoriul perfect?
astept o detaliere mai apla asupra acestui domeniu si cateva exemple de tinuta+ceas.
Felicitari pt site si articole!:D
Mie imi plac foarte mult ceasurile ,port mereu.
Ce fel de ceasuri porti? Mecanice, electronice,sport sau elegante? Curea de piele sau de metal?
ok, si care sunt ceasurile la moda in 2010 cum ai promis in mail?? doar ala din poza?
@adrian Iti voi enumera cele mai bune firme producatoare de modele de ceasuri.Cel din poza este un model fabricat de Breguet. Urmatoarele recomandari sunt:Breitling,IWC,Longines,Omega, Zenith,A.Lange & Sohne,Baume & Mercier, Jaeger le Coutre. Sper ca ti-am putut fi de ajutor.
de ceasurile LIP, modelele contemporane, nu cele vechi, de pe vremea lui Napoleon, ce parere aveti?
@ Andreea Ceasurile lip au traditie, dar nu m-as vedea cu asa ceva pe mana. Nu sunt genul meu poate la unele persoane le-ar sta bine. Sunt extravagante, dar parca prea futuriste sunt numai potrivite pentru o pelicula S.F.
Mie imi plac unele ceasuri Lip (din ce am vazut pe google).
Eu port ceasuri mecanice , cu curea din piele.
Mie imi place un ceas Piaget (130.000 si cv de lei)…am sa-l pun pe blogul meu alåturi de alte ceasuri.
Care ceasuri vi se par mai cu stil, care au curea din metal sau curea din piele?
Ceasurile care au cureau din piele sunt mai elegante decat cele din metal si merg mai bine la costum. Cele din metal sunt mai sport.
Nu stiu daca un ceas trebuie sa fie la moda. Bineintels, asta daca nu vorbim de „fashion watches”, cu alte cuvinte ceasuri facute de firme care fac haine sau parfumuri. De fapt facute e mult spus, pentru ca sunt facute de altii, si doar isi pun brandul pe cadran.
Cateva concluzii despre categoriile de ceasuri se pot afla de aici: https://chronocentric.com/watches/brands.shtml
Imi place contributia adusa celor doua articole referitoare la ceasuri. Se vede ca esti o persoana bine documentata in domeniul ceasurilor. De curiozitate, cate ceasuri deti?
Intotdeauna mai putine decat mi-as dori. :)
pentru mine ceasul e mai mult decat un accesoriu
este un accesoriu pt barbati si poate definii pe cineva
@Laci Ce parere ai de ceasurile de la Certina, model Caimano? Ca pret sunt printre cele mai accesibile de pe piata dintre modelele elegante.
@Ionut Imi place linia clasica ca are fata argintie si cureau din piele negra.
Super ceas elvetian la un pret bun precum ai zis tu.
Vreau o parere,detin cateva ceasuri dintre care 2 sunt subiectul intrebarii.Am un Fossil fs4244 care este destul de mare are 51mm diametru si un Morellato sp9016 cumparat de pe net.La Morellato a fost surprindere cand am desfacut coletul(nu stiam ca este atat de mare,are tot 51mm).Dau o impresie de prost gust aceste ceasuri?Mie imi plac destul de mult desi incheietura mea este una medie.
@Razvan
Imi place fossilul. Ar trebui sa vad o poza ca sa-mi dau seama mai bine.
Poti pune linkul aici sau sa-mi trimit prin email laci@stilmasculin.ro
Ce parere aveti in legatura cu ceasurile Guess?
@Vali Guess sunt tari la haine si parfumuri.
Mi se pare ca e logic ca nu ai ceasuri asa de reusite precum sunt cele elvetiene. Branduri care se concentreaza doar pe ceasuri.
de Tissot ce parere ai? detii cumva vreo unul? :) as fi curios de model, daca s-ar putea.
@ Unbaiat Imi place modelul clasic
https://www.tissot.ch/?mod_collections/action_getsubfamilies/colid_0005/famid_0096/refid_T033_410_16_053_00
E ok mai ales ca e elvetian.
extraordinar…acelasi model l-am remarcat zilele astea si i l-am aratat unui prieten… tissot are ceasuri frumoase…si nu numai.
acesta este un model sport/elegant..un ceas destul de fin as putea spune…
https://www.classybrand.com/watch_photo/Tissot/tissot-watch.jpg
@ Unbaiat
E dragut si acest model, dar imi place mai mult modelul clasic.
Imi spune cineva ce firma e ceasul din imagine?
detalii mai multe vrem !!!
Articolul parca este unul „anonim” !!!
orice putea scrie un articol de genul asta !
cum ar zice unii ” ii de clasa 4″ !
OFERA MAI MULTA INFORMATIE CITITORULUI PENTRU AL EDUCA !!!
– ce este un ceas de valoare ( care nu inseamna neaprat scump ).
– cum se alege efectiv un ceas ?! de ce trebuie sa tina cont cumparatorul
– de unde sa cumpere clientul ceasul ?! de unde nu ii bine ?!
…………………
…………………
In Concluzie MAI MULTA INFORMATIE !!!
@Marian Breguet.
@Cipri Nu vreau sa te contrazic, dar din titlu ar trebui sa se inteleaga despre ce este vorba.
Pentru linistea ta, poti citi urmatoarele articole despre ceasuri: https://www.stilmasculin.ro/2010/04/reguli-de-asortare-a-ceasurilor-barbatesti-la-tinuta/
https://www.stilmasculin.ro/Ceasul-nou-versus-cel-vechi
https://www.stilmasculin.ro/Ceasuri-cu-traditie-Breitling
https://www.stilmasculin.ro/2010/05/ceas-mecanic-sau-quartz-fascinatie-sau-precizie/
https://www.stilmasculin.ro/Despre-ceasurile-automate
Dimensiune cadran 40 mm, este o dimensiune mare ? Tin sa mentionez ca am incheietura mai mica .
@Ionut O fotografie cu ceasul pe mana ta ne-ar ajuta.
ce parere ai despre https://www.hindenberg-uhren.de/en/modell_ansicht.php?lang=de&modell=280-H-3 ? Dar si de ceasurile facute de ei in general
Arata foarte bine. Personal as alege varianta pe argintiu.
Laci,ai punctat foarte bine in articol cum se poarta ceasul in functie de tinuta.Eu incerc sa port ceasul potrivit dar,pt. zona sport,am probleme pt ca nu suport ceasurile gigant.La iesirile in aer liber nu pot purta un extraplat.Imi poti recomanda un ceas pentru astfel de activitati care sa nu treaca de 38 si care sa arate ok?Multumesc anticipat.Marea mea dezamagire e ca,stangaci fiind,nu am reusit sa achizitionez un ceas pentru mana dreapta in stare buna(imi plac ceasurile vechi,mecanice).
In cazul ceasurilor, nu uitati dictonul conform caruia: "Esti ceea ce porti". Asa ca atunci cand va trece prin minte ideea de a va achizitiona un fals, ganditi-va de doua ori. Am intalnit o persoana ce purta la mana o replica Hublot. persoana era student, se imbaraca sport-casual si nu si-ar fi permis acest ceas. Replica era o reproducere ieftina si proasta, cu suruburi imbus pe fata in locul suruburilor H tipice acestei case orologere iar persoana nici nu stia s aprnunte corect numele firmei Hublot si nici nu cunostea aceasta marca……inca odata: Esti ceea ce porti. orti un fals, esti un fals.
Vreau si eu unu Cătălina
E valabil si cu ceea ce fumezi sau ceea ce mananci.
Acum intrebarea este, sa porti un ceas ordinar dar original, sau o replica a unul model faimos, replica bine realizata, mai valoroasa decat ceasul original ordinar?
Ca o comparatie: Sa pui pe perete o replica reusita Rembrandt sau sa pui o pictura de 120eur de Elena Bissinger?
Cu care te simti mai fake?
as purta un orient automatic sau quartz. Costa aproximativ 150 euro. Sau un Casio clasic.
Gordon Pym Eviti fake-urile.