Distileria tradițională de pălincă Celar a luat naștere, la inițiativa lui Lucian Cîrlig, în 2019 pe niște dealuri din comuna Bogați, jud Argeș. Denumirea brand-ului provine de la arhaismul „celar” care este sinonimul cuvântului „pivniță”.
De ce să încerci pălincă de la Celar
Deși familia lui are o experiență de zeci de ani în producerea de pălincă, aceștia s-au autorizat în mai 2019. Iar în primul an au produs în jur de 2000 de litri de pălincă sub atenta îndrumare a doamnei Cîrlig Maria (mama lui Lucian).
Distileria, în care s-a investit 50.000 de euro, folosește un cazan din cupru, de 200 de litri, adus din Serbia. În România nu au găsit un producător autorizat. Precum știi, în România, când trebuie să îți deschizi o firmă nouă ai nevoie de foarte multe autorizații și acte justificative pe care trebuie să le depui la dosar.
Celar produce alcoolul distilat din livada proprie de 3 hectare. Iar borhotul (totalitatea resturilor provenite din distilarea materiei prime) este folosit pe post de îngrășământ.
Momentan sortimentele lor sunt doar din prune anașpet. Urmează să dezvolte pe viitor și alte produse despre care voi aduce mai multe detalii iarna.
Au avut în plan să intre la festivalurile Untold și Neversea dorind să ofere o altă experiență de degustare a pălincii. Pentru cei care nu ați avut ocazia, vă recomand să încercați diverse cocktail-uri cu pălincă.
Lucian recomandă consumul pălincii rece direct din congelator sau frigider. Mâncarea recomandată este de obicei cea grasă, specific tradițională ( șuncă, cârnați de casă, carne la garniță, slănină etc)
Pălinca, țuica și rachiul se învechesc în butoaie de lemn de salcâm și sunt produse 100% naturale care nu conțin niciun adaos.
Produsul lor de bază precum și cel mai vândut este țuica la 32°.
Probabil pentru mulți prețul este considerat prea mare și deseori se face comparația dintre whisk(e)y versus palincă. Gândește-te în felul următor. Pălinca este considerată un produs de nișă. Se folosesc alte materii prime (fructe versus cereale), distilare industrializată versus una artizanală plus altele.
Produsele lor se găsesc la gramaj de 50,100, 250 sau 700 ml. Pentru comenzii, dar și alte detalii despre pălincă poți vedea pe site-ul Celar.ro .