Cravatele în dungi au luat naștere în armata britanică. Pentru a se recunoște între ei, aceștia purtau însemnele regimentului din care făceau parte. Soldații au devenit atașați de cravatele în dungi pe care le-au purtat și în civil. Aceștia erau atât de devotați regimentului din care au făcut parte, încât nu aveai cum să-i vezi purtând culorile altui regiment. Astfel, cravatele în dungi au primit denumierea de regimental stripes și cu timpul ele au mai fost asociate cu diverse organizații sau cluburi.
Cravatele în dungi sau regimental stripes
Ducele de Windsor a vizitat S.U.A. în 1919 și a purtat cravata roșu și albastru, a regimentului în care a servit. Despre Duce se știa că este un bărbat elegant și mulți bărbați au început să-i copieze stilul. În prezent sunt câteva cravate în dungi care sunt considerate clasice în S.U.A., deși aceștia nu și-au făcut stagiul militar în Marea Britanie.
Dungile englezești pornesc de la umărul stâng iar Brooks Brothers au introdus cele americane de la umărul drept deoarece era considerat de prost gust să porți cravata în dungi dacă nu ai făcut parte din armata Marii Britanii.
Dacă urmează să mergi în Marea Britanie este o variantă sigură să nu porți cravate în dungi. Din cauza faptului că englezii au un stil conservator te poți trezi cu întrebări: „Din ce regiment faci parte?” sau „De ce porți această cravată dacă nu ai servit în armata Marii Britanii?”
În trecut cravata în dungi transmitea detalii subtile despre tine. Acum bineînțeles că lucrurile s-au schimbat.
În România, dar și în alte părți ale lumii, le poți purta liniștit având în vedere că sunt foarte multe modele de cravate în dungi în întreaga lume. Șansele să dai de cineva în afara teritoriului României care să îți pună întrebările de mai sus sunt minime.
Personal îmi plac cravatele în dungi pentru că îți oferă mai multă flexibilitate în ținute. Poți crea ușor contraste, dar se pot asorta și foarte ușor la ținuta ta. În plus, cravatele în dungi au efectul de subțiere.
Cravate în dungi, handmade, se pot găsi în România la The Urban Ties.