
Probabil ești în stadiul în care îți dorești mai mult de la părul facial și te gândești cum să îți crești barba. Deși firul de păr crește la fel de repede la orice bărbat, genetica ne-a făcut diferiți. La unii firul de păr crește mai subțire, la alții mai gros, unii pot avea o barbă foarte deasă, iar alții în anumite locuri mai rară. Bineînțeles diferă și culoarea firului de la un bărbat la altul.
Trebuie să îți lași barba să crească o perioadă de timp fără a interveni asupra ei. Așa îți vei da seama de direcția în care cresc firelele de păr, lungimea lor și locurile în care crește mai des sau mai rar. Este recomandat să o lași cam o lună să îți crească fără a o scurta.
Cum să îți crești barba frumos
Pentru a ajuta ca barba să crească frumos ai nevoie și de un pieptene sau o perie de barbă. Astfel, ești sigur că vei înlătura firele căzute, dar și că vei menține direcția de creștere a firelor de păr din barbă. De asemenea este important să nu o tai prea repede pentru că vei ajunge să înlături mai mult decât trebuie din ea. După câteva săptămâni vei avea câteva opțiuni fie o lași să mai crească fie începi să-i dai o formă. O barbă frumos crescută este scoasă în evidență și dacă se potrivește fizionomiei.
Probabil ai aflat de diverse lucruri care te ajută să îți crești barba mai repede. Firul de păr crește cam peste 1cm pe lună. Nu sunt soluții magice pentru așa ceva. Deci nu voi trata acest aspect. O dietă bună și odihnă sănătoasă pentru organism poate ajuta la „calitatea” firului de păr.
În aceași perioadă de timp este important să folosești uleiul de barbă pentru a părea mai tânără, sănătoasă și plăcut mirositoare.
Este foarte important să știi când să o scurtezi în funcție de stilul pe care ți-l alegi. Astfel, îți crești barba frumos. După care să te ții periodic de partea de întreținere.
Se poate întâmpla să cadă resturi de mâncare și altele pe barbă sau să mergi în diverse medii cu mirosuri neplăcute. Din acest motiv barba trebuie curățată la fel ca și părul. Dacă vrei să crești barba frumos aceasta trebuie să fie și moale. Cei cu barbă mă înțeleg mai ales dacă interacționează cu multe femei sau au o parteneră de viață. O barbă aspră este rezultatul de regulă când e prea uscată sau e proaspăt tăiată. E foarte important să folosești un șampon special pentru barbă.
Cum îți crești barba?