Cum Să Porți Și Să Asortezi Eșarfa Vara

Cum îți asortezi eșarfa vara? De când am început să port cravate, acum mulți ani, mi-a fost foarte greu să renunț la ele. În special vara când purtam tot mai rar cămăși și pantofi cu excepția evenimentelor formale. Am căutat un substitut pentru a putea purta, în continuare, ceva la gât. Mulți ani am încercat cu bandane, iar de cel puțin 2 ani am trecut și pe eșarfe.

Am descoperit că le poți purta la aproape orice ținută fără să te îngrădească într-un anumit fel. Se pot asorta atât la ținute formate din cămăși, tricouri, pantaloni scurți sau costum. Iar popularitatea eșarfelor s-a putut observa și la Pitti Uomo 96.

Știu că unele zile de vară sunt foarte călduroase și îți dorești să ai cât mai puține haine pe tine și toți nasturii descheiați de la tricou sau cămașă. Aceeași senzație o am și eu. Am observat că purtatul unei eșarfe la gât nu este chiar așa de rău având în vedere că nu am simțit niciun disconfort.

Eu am ales să port varianta din mătase. Mai poți alege bumbac sau orice altceva din fibre naturale. Modul de aranjare a eșarfei poate să difere de la o persoană la alta. De exemplu o metodă e de a aduce două capete opuse laolaltă până se formează un triunghi. Apoi baza triunghiului (unde avem latura cea mai lungă) se rulează spre partea opusă (adică spre vârf). Nu țin cont de dimensiunile ei când o am gata rulată, dar aici mai intervine și diametrul ei.

Mai jos vreau să îți arăt cum să asortezi eșarfa

În această situație am ales să o port la o ținută casual, iar eșarfa vine și ca o pată de culoare.

La această ținută am ales să o port eșarfa peste un tricou cu guler rotund care să se potrivească cromatic cu pantalonii.

În acest caz am purtat eșarfa la o ținută casual peste un tricou polo.

Tu cum ai vrea să asortezi eșarfa?

Foto London StreetStyle

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *