Suntem în perioada în care ne putem bucura de primele raze de soare călduroase și care ne provoacă să visăm la vacanță sau concediu. Chiar dacă încă nu este sezonul specific pentru explorare, parfumul ELITE GENTLEMAN UNTAILORED face așteptarea mai ușoară și trecerea timpului insesizabilă până la vacanța mult dorită.
Elite Gentleman – accesoriul care te pune în evidență
Apa de toaletă Elite Gentlemen Untailored lansată în 2014 de Avon face parte din categoria proaspăt lemnoasă. Sticla de 75 ml îți oferă tot ceea ce îți dorești. De la verdele pal al parfumului care te trimite într-o stare de bine, până la aroma lui și este ușor înțepător, specific anumitor parfumuri bărbătești. Până la faptul că îl poți purta pe sezonul verii deoarece nu este foarte condimentat.
Este un parfum puternic care te obligă să-i ții pasul, să ai atitudinea necesară pentru a-l putea purta. Dacă nu mă crezi, aceste detalii le vei găsi chiar în denumirea parfumului “ELITE GENTLEMAN”.
În momentul în care am aplicat apa de toaletă, reacția chimică dintre ea și PH-ul pielii mi-a adus adus aminte de limonada răcoritoare cu busuioc pe care obișnuiesc să o savurez vara. Recent am primit o invitație la un cocktail party și m-am gândit să port acest parfurm. Prin urmare, mi-am dat seama că se mulează cu petrecerile care au loc în aer liber.
Codul vestimentar pentru astfel de situații este următorul:
Casual: jeans, o cămaşă într-o singură nuanţă (pe corp) şi o pereche de brogue.
Business Casual: poţi merge pe pantaloni khaki, pantofi brogue sau loaferși, tricou polo sau cămaşă „button-down”, blazer sport.
Business sau Business Formal: aici mergi la sigur cu un costum gri sau bleumarin (poate fi şi din 3 piese), cămaşă pentru ţinute formale, cravată din mătase, batistă de buzunar, pantofi Oxford.
Semi-Formal: lucrurile stau aproape la fel ca şi în situaţia Business. Alege un costum într-o nuanţă închisă, o cămaşă albă de preferat, cravată şi pantofi Oxford.
Black tie: aici totul este clar. Îţi iei smochingul şi papionul negru.
Dacă ar fi să aleg un tip de vestimentație aș merge pe un costum sau haine din culori vii, realizate din ţesături uşoare, specifice primăvării și verii (in, bumbac, seersucker sau o lână foarte subțire).
Această apă de toaletă face parte din gama Elite Gentleman, o gamă din categoria proaspăt-lemnoasă care combină notele de busuioc tailandez, cu cele de chiparos și lemn de cașmir. La nota de vârf vei simții busuioc tailandez, la nota de mijloc chiparos, iar la bază vei simți lemnul de cașmir.
Consider că Elite Gentleman Untailored este accesoriul invizibil care se poate purta pe timpul zilei, dar si seara, chiar și la evenimente, pentru că este un parfum complex care atrage atenția.
Ideea este să ai grijă la cantitatea pe care o pui. Adică ziua îți recomand să fii ușor discret și să nu exagerezi cu pulverizatul, apoi mai spre seară dacă dorești să ieși în evidență poți pulveriza puțin mai mult.
Personal, cred că va rămâne singurul parfum pe care îl voi folosi în această vară datorită ingredientelor pe care le are.
Chiar dacă ține locul momentului de relaxare, atunci când vei evada în concediu vei avea un plus purtându-l, iar când te vei întoarce la rutina de zi cu zi el te va ține conectat la momentele frumoase și pline de prospețime.
Prin urmare, trebuie să ne bucuram de fiecare moment al vieții, de fiecare clipă, chiar dacă încă nu respirăm briza mării.
Sajnos nem tudok románul , :-(