Salut,
Eu sunt Laszlo Nagy și scriu pe stilmasculin.ro, cel mai bun blog de fashion din România la RoBlogfest 2012.
Acum 15 ani, în perioada liceului, nu aveam nicio haină care să se potrivească cu alta și purtam o singură pereche de adidași până se rupeau, apoi îmi cumpăram o pereche nouă și ciclul se repeta. Nu îmi face plăcere să recunosc, dar eram total lipsit de stil.
Dar asta s-a schimbat în 2007, moment în care am devenit pasionat de eleganța masculină. Și a fost cea mai importantă decizie din viața mea. Atunci m-am hotărât să mă reinventez. Și am început să-mi dezvolt un stil personal.
Am învățat cum să mă îmbrac astfel încât să fiu apreciat pentru asta. Nu a fost ușor și pe parcurs am făcut și greșeli. Dar am ajuns la un nivel la care pot să te ajut cu experiența și cunoștințele mele în materie de stil masculin.
Așa că am scris o carte despre acest subiect. O carte care îți va da acea încredere de care ai nevoie când va trebui să alegi hainele care să te pună în valoare. Un ghid de stil care te va învăța să-ți construiești o ținută corectă din cap până în picioare.
Pentru că dacă vei fi mai bine îmbrăcat, vei primi mai mult repect, mai multă atenție din partea femeilor și ți se vor deschide mai multe uși.Și acum, vreau să te întreb ceva.
Vrei să înveți cum să te îmbraci ca un bărbat adevărat?
[ez_btn color=”yellow” url=”https://www.stilmasculin.ro/cb-p2″ target=”_self”]Da, vreau să învăț cum să mă îmbrac cu stil[/ez_btn]