Falke Airport

Șosetele Falke Airport au fost confecționate pentru a le putea purta în orice sezon. Vara purtăm materiale cât mai subțiri cum ar fi bumbacul, iar iarna materiale cât mai groase precum lâna. Ce ai zice dacă am găsi o pereche de șosete pe care o putem purta atât iarna, dar și vara? La fel cum avem cauciucuri și costume all season de ce să nu avem și astfel de șosete? Am observat că sunt adolescenți care în sezonul friguros încă poartă șosete joase de vară, dar asta este o altă discuție. Își vor da seama peste câțiva ani dacă a fost o decizie bună sau nu.

Falke Airport – șosetele all season pe care le purtem purta des

Piciorul unui bărbat de regulă transpiră și creează adesea un disconfort. Astfel, Falke au creat gama Airport care în 2016 celebrează 26 ani. Când am aflat această informație mă gândeam ce făceam în urmă cu 26 de ani. Aveam 7 ani și Falke tocmai a lansat pe piață o pereche de șosete prea inovatoare pentru acel moment.

Modelul Airport reprezintă îmbinarea dintre lâna merino pe suprafața exterioară și a bumbacului fin la interior. Datorită acestei asocieri șoseta te ajută la un reglaj termic al piciorului. Adică ea va fi răcoroasă când temperaturile sunt ridicate sau călduroasă când temperaturile sunt scăzute. Astfel, piciorul va putea respira. În plus, s-a pus accent pe detalii precum călcâiul șosetei, dar și la modul de îmbinare în zona degetelor pentru a crea confort.

Această gamă se găsește în 28 de culori în funcție de personalitate, stare de spirit și stil vestimentar. În 2014, a fost cea mai vândută game pentru că s-au dat în jur de 930,000 de perechi.

Șosetele Falke din Gama Airport au în compoziție: 60% lână merino, 23% bumbac, 15% poliamidă, 2% elastan.

Ele se găsesc în varianta scurtă adică până la mijlocul gambei sau în varianta lungă până la genunchi.

Sosete Scurte Falke Airport
Sosete scurte Falke Airport
Sosete-Lungi Falke Airport
sosete lungi Falke Airport

 Șosetele Falke se găsesc în România aici.

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *