Ghiulul și unghia lungă

Mai deunăzi a postat o doamnă pe Internet o băşcălie despre Radu Vasile, prim-ministru al României între anii 1998-1999, că purta ghiulul de aur la o mână, iar la cealaltă, unghia lungă la degetul mic. Însă mie, dintr-odată, Radu Vasile mi-a devenit simpatic şi familiar, căci m-am revăzut aievea stând de vorbă cu nea Sandu Driu, taman despre aceste notabile accesorii bărbăteşti la care şi eu am râvnit din toată inima când eram la școala generală.

Din două una: ori nea Sandu avea ceva de prim-ministru, ori prim-ministrul avea ceva din nea Sandu, strungar la Fabrica de Țevi din Roman. Într-adevăr, în toamna lui 1968, când eram la începutul clasei a opta și-mi crescuse mărul lui Adam, l-am întrebat odată pe nea Sandu, bărbatul lui tanti Aneta, sora mai mică a mamei:

– De ce porţi matale ghiulul ăsta gros şi ai o unghie atât de lungă la degetul mic?

– De-aia, că sunt un lord!…

– Cum adică?

– Vasilică, îți spun la exactitate: un domn adevărat se poartă la pantofi cu bombeu, pantaloni paraleli cu manşetă, curea dată cu cremă şi lustruită bine, cămaşă albă cu butoni, cravată lată, haină la două rânduri, iar la haină, absolut două-trei stilouri în buzunărelul de la piept, unde pe vremea lui bunicul domnii ţineau o floare sau o batistă.

Fără să ţi se vadă stilourile, nu ești cult, înțelege! Părul tuns scurt şi dat peste cap se unge cu ulei parfumat ca să strălucească şi să miroase frumos, iar dacă e răcoare, îți pui o bască pe cap. Asta e, măi Vasilică, zis dintr-o suflare, eleganța, stilul și domneala! Un domn are trei coaie, nu două!

– Păi, nea Sandule, din toate cele zise, eu am văzut la matale doar părul tuns scurt și basca asta veche și decolorată… Ba, ia uite, colo mai are și o gaură.

– Așa e, Vasilică, însă eu le am acasă pe o listă încă de când eram cavaler și o vrăjeam pe tanti-ta Aneta. Dar am fost copil necăjit la părinți și n-am apucat să mă trag la patru ace. Însă, după ce cresc mari Luminița, Magda și Săndel, lista asta este întâietatea mea numărul unu. Nu discut!

Că eu în sinea mea am fost dintotdeauna un domn, însă mă trag în jos copiii, mai cu seamă că dacă vrei să ți-i crești frumos, nu-ți trimiți nevasta la muncă. Are ea de muncă acasă, slaaavă Domnului, numai de-ar dovedi biata de ea să o facă. Să știi că și asta face parte din a fi domn.

– Ai uitat ghiulul!…

– Aha!… măi, băiatule, un bărbat adevărat, un lord ca mine, cu nevastă şi copii, aşezat la casa lui, poartă o-bli-ga-to-riu ghiul de aur. Ăsta e al treilea coi, cel de domn! Totodată, ghiulul este şi o armă de apărare, căci dacă îi dai unuia un dos de labă, merge înfrânat zece metri. Ghiulul se poartă pe un deget de la dreapta, duminica, și de la stânga, în zilele de lucru.

Duminica, în lume, când tragi din țigară cu dreapta și scrumezi cu sprânceana ridicată, vede cu toții cine este lord. În zilele de lucru, ghiulul strălucește pe stânga, pentru că nu riscă nimeni să și-l boțească pe dreapta, strângând mânerul de la pilă, bomfaier sau coada de la ciocan. Se înțelege că în aceste zile se fumează cu stânga, să se vadă ghiulul, căci și în fabrică trebuie să-ți porți rangul. Altminteri, te bănuiește lumea că ieși cu ghiulul doar duminica, împrumutat de la socru-tu.

– Şi de unde ai avut matale atâţia bani ca să-ţi cumperi ghiul de aur?

– Un domn isteț ca mine se descurcă şi fără bani. Ghiulul ăsta l-am făcut chiar eu la strung, dintr-o şaibă de bronz grafitat, însă juri că e de aur. O şaibă de asta specială se găseşte numai la tancuri, însă cu două kilograme de vin, o iei de la orice tablagiu de la unitatea militară de pe Bulevardul Republicii.

– Şi unghia?…

– Cu unghia, uite cum stă treaba: dintotdeauna bărbaţii ca mine, adică mai fini, au avut unghia de la degetul mic lăsată mai lungă. Cu ea te scarpini local și oricât de adânc în nas, pe faţă, în cap sau pe gât, ca să mă rezum doar la atât. În plus, gândește-te la câtă eleganță dai mișcării din pilă când ții mânerul doar cu patru degete, iar pe cel cu unghia îl ții ridicat în sus! Este întocmai cum ți-o ții palmată când te piși prin locuri pe unde mai trec și femei… Sau, bunăoară, când stai de vorbă cu cineva mai de vază ori cu o cucoană, sau eşti la o nuntă şi îţi vine musai să te scarpini pe faţă sau pe gât, ori în cap, nu te scarpini ca mârlanul la stână, cu patru degete, ci te scarpini la precizie, finuţ şi elegant, cu unghia lungă. Asta înseamnă, băăă, să fii cult!

– Da, da, da, într-adevăr așa este!, zisei copleşit de admiraţie şi simțind cum îmi crește al treilea testicul, poate și al patrulea. Mărul lui Adam care mi se cocea la gât râvnea aprig să-mi las unghia să crească şi să-mi pun şi ghiul, fie și de bronz, numai să devin cât mai repede un lord ca nea Sandu. Mintea mea aprinsă deja calcula: dacă duc la achiziții zece sticle de un litru, tot atâtea de jumătate și o plasă de borcane, fac banii pentru cei doi litri de vin ca să-mi procur o șaibă de bronz grafitat. Iar nea Sandu nu mi-ar lua nimic să-mi facă ghiulul la strung, căci cum era să nu mă servească, dacă de atâtea ori le-am spălat țoalele de coade când tanti Aneta nu mai dovedea cu treaba?

– În plus, mă băiatule, continuă el fără habar de ce zbucium era în inima mea, la strung mă umplu pe mâini de negreală amestecată cu bucăţele mititele de pilitură şi de şpan. Când mi se scurge sudoarea pe faţă şi mă gâdilă, dacă mă scarpin cu degetul, ba mă înţep, ba mă tai cu şpanul ăla şi îmi umplu faţa de coşuri. Dar aşa, mă scarpin matematic cu unghia asta lăsată mai lungă și nici nu-mi întind negreala pe față ca ucenicii veniți de la Gheboaia. Și acum, una de protecția muncii: când îi pun mâna la fofoloancă lu’ tanti-ta Aneta, ţin degetul ăsta mai îndepărtat, ca să nu-mi ronţăie unghia…, că am nevoie de ea, ba în societate, ba la servici.

M-am despărțit de nea Sandu învăpăiat de aceste idei zguduitoare despre cum trebuie să devin și eu un bărbat adevărat. Principalul este să ai în cap idealul de lord, chit că strâmtoarea vieții nu-ți permite mai mult de o șaibă de bronz, o bască pe cap și o unghie ce se lungește gratis la degetul mic. Acest ideal măreț îmi lipsea mie și iată că mi-a picat la țanc – nea Sandule, tot respectul, jos pălăria! Îți voi fi recunoscător și îmi vei fi drag pentru totdeauna. De acum încolo știam la ce trebuie să aspir în viață și de ce merită să trăiesc. Eram în culmea fericirii.

Ajuns acasă, avui revelaţia dezolantă că tata nu avea nici ghiul, nici unghie lungă. „Ce mârlan!”, mi-am zis.

sursa foto