
Pe Gina Butiuc am cunoscut-o anul trecut la Business Days Cluj. Era singura femeie care mi-a atras atenția printr-un accesoriu care îmi este foarte drag. L-am văzut purtat doar de câteva femei la fashion show-urile din străinătate. Gina purta o batista de buzunar, acel accesoriu care atrage atenția asupra ținutei și implicit asupra feței.
Gina Butiuc – profil de designer
La câteva luni după eveniment o cunoștință se plângea că îi este foarte greu să își găsească haine care să îi vină pe măsură. Mi-am adus aminte de Gina Butiuc și le-am făcut legătura. Prin simplul fapt că am făcut acest pas au urmat câteva colaborări. Gina a fost unul dintre sponsorii Târgul Stil Masculin.
Gina Butiuc este un designer cu peste 10 ani de experiență care și-a urmărit visul copilăriei de a reinvia afacerea bunicii in domeniul modei.
Asemeni creațiilor Gina Butiuc în ansamblu, ținutele G.B. pentru bărbați se evidențiază prin rigurozitatea croiului, acuratețea execuției, grija pentru finisaje și atenția la detalii și, nu în ultimul rând, preocuparea pentru o selecție exclusivistă a materialelor. Realizate predominant din tesături naturale (lână, bumbac, mătase sau amestecuri ale acestora), ținutele pentru bărbați semnate Gina Butiuc se disting prin confortul sporit creând senzația că sunt o prelungire a corpului – și a personalității – celui pentru care au fost realizate.
Fie că este vorba de ținute casual sau destinate evenimentelor speciale, în realizarea fiecărei piese vestimentare se pornește de la rigoarea matematică a tiparelor clasice inovațiile fiind evidente la nivelul detaliilor: designul buzunarelor si al clapelor. Dispoziția și combinarea refileților si contrarefileților, asocierile cromatice extravagante la nivelul căptușelilor, dosului de guler sau de manșetă, utilizarea acesoriilor nonconformiste precum și personalizarea ținutei prin emblema brodată. Căptușelile naturale oferă un confort deosebit la purtare impiedicând supraîncălzirea sau menținerea umidității în interiorul hainei. De asemenea, noblețea tiparelor clasice și a finisajelor executate parțial manual este potențată prin utilizarea furniturilor și accesoriilor moderne ce aduc o și mai mare acuratețe în execuție.
Pentru ca cititorii să fie mai bine informații, împreună cu Gina Butiuc vom face o serie articole despre cum se fac costumele sau pardesiile la comandă.
Îți recomand să experimentezi hainele la comandă pentru a vedea o diferență între un produs personalizat și unul de pe raft. Prin StilMasculin ai o reducere de 10% la comenzile pe care le vei face la Gina. Atelier Gina Butiuc face parte din inițiativa susțin brand-urile românești.
Orar:
Cluj-Napoca: L, Ma: 12.00-18.00
Oradea: J, V: 12.00-18.00
Mi, S, D: numai cu programare prealabilă, în ambele locații.
Orarul este cu titlu orientativ și poate suferi modificări în funcție de programări.
Programări la:
telefon: +40 744 322 134
e-mail: gina.butiuc@ginabutiuc.ro
Nu am gasit nicio creatie de-a ei pentru barbati…
Unde le pot vedea?
In urmatoarele articole.