Pentru că în perioada ce tocmai a trecut, ne amintim de vechi relaţii, vechi prietenii care s-au consumat, sau care se mai menţin sau oameni de care îţi e dor, ce au reprezentat ceva şi şi-au lăsat amprenta undeva, acolo, într-un loc ce probabil îl elogiezi, sau îl renegi, deşi e atât de aproape de tine, îi sunăm.
Mi-am adus aminte de o bună prietenă, căreia m-am confesat, o femeie cu care am râs, am plâns, am păcătuit, dar nu în acel sens la care te gândeşti, am iubit, am urât şi cu care am mers mai departe.
Jurnalul unei dame de consum
O cheamă Diana. Un nume cât se poate de comun, total nepotrivit personalităţii ei. Diana¸în momentul în care era bucureşteancă, pentru că era, astăzi este englezoaică pur sânge, făcea parte dintr-o familie extrem de înstărită, o familie bună, cum ne place să zicem, anturaje elitiste, ce nu îşi făceau veacul pe la crâşmele de pe Nordului, erau invizibili practic, dar totuşi atât de prezenţi.
Diana din totdeauna a fost diferită, dominată de o putere ce rar o întâlneşti, plină de vulgaritate asumată, adulterină, decadentă, te ameţea din prima clipă în care îşi aprindea o ţigare menţinând un eye contact direct cu cel din faţa ei. Era purtătoare de ochi negrii banali, conturaţi de fiecare dată cu eyeliner tuciuriu, la fel de banal, dar cu un impact desprins parcă din operele lui Eliade, o tipologie de femeie, ce te cheamă în a comite gestul suprem de dragoste, sau doar sex.
Diana şi-a exploatat întotdeauna atitudinea sexistă, ştia ce trebuie să facă, era încrezătoare, în puterea ei de a domina. Astfel devine prostituată, sau damă de consum, dar nu banii erau importanţi, ea căuta altceva, căuta bărbaţi la fel de pasionali, la fel de expresivi, la fel de josnici, la fel de insensibili. Bărbaţi influenţi au trecut prin patul ei din mahon, întotdeauna cu lenjerie albă apretată. Îmi povestea deseori despre bărbaţii ce reprezentau o fantezie pentru ea.
Masculi, precum îi defineşte, ce ştiu să poarte numai costume negre, ce poartă numai pantofi Church’s, care consideră bineînţeles că împletirea unui nod la cravată este mult mai excitant decât dezlegarea ei, dar nu şi în cazul papionului negru de matase, unde fascinaţia stă în descheierea camaşii, rămânând doar cele două părţi ale papionului dezlegate, ca şi cum nu ar fi fost atinse niciodată.
Bărbatul Dianei nu poartă întodeauna ceas, bărbatul Dianei, ştie să sufere, să fie autentic, sa fie pasional, să înşele mai departe. Oh, dar mai presus de toate bărbatul Dianei nu se dă întotdeauna cu parfum, iar când alege să o facă, este doar apă de parfum, pulverizând strategic urechile, clavicula, încheieturile mâinilor, zona intimă şi cam atât.
Diana a plecat în Londra, este căsătorită cu un englez bogat. Dar Richard nu este deloc bărbatul pe care l-a tot căutat prin diverse paturi. Este un bărbat normal ce poarta doar Paul & Shark, RL şi poartă deseori converşi, considerând că sunt mult mai comozi.
Diana a ieşit din branşa asta, am simţit-o plictisită, am simţit-o mai calmă ca niciodată. Este o altă femeie ce a creat un soi de fascinaţie urbană, ce continuă sa fascineze, purtând deseori Azzedine Alaia, ştiind să epateze chiar şi gratuit cu o geantă Proenza. Ea ştie. Este poate chiar o mai mare vânzătoare de plăceri decât înainte.
Este ea, Diana, fostă prostituată, ce nu poartă niciodată mărci uber cool, pentru că, aşa cum spune ea, ar trimite-o instant în imaginea de centuristă cu apartenenţe fashion, o Diana de care mi-e dor şi de care mă leagă un trecut mai mult sau mai puţin discutabil.
Uite un barbat norocos!