Pentru cei care nu dau importanță detaliilor, mâinile curate ale bărbatului sunt literă de lege, fiind considerate ca o carte de vizită. Mâinile sunt vizibile tot timpul, atunci când interacționezi, etc. Te simți mai bine, la o discuție, și vei fi mai sigur pe tine atunci când ești impecabil ”până-n vârful unghiilor”, decât să fi preocupat, cum să-ți ascunzi unghiile pe care nu ai avut dispoziție să le aranjezi, iar la finalul discuției constați că ai pierdut esențialul.
Mâinile – cartea de vizită a bărbatului
Ustensile de care ai nevoie: unghiera, forfecuța specială pentru cuticulă, pila specială pentru forma unghiei, pila pentru suprafața unghiei, oja transparentă, acetona și crema specială pentru mâini.
Momentul potrivit pentru scurtatul unghiilor este exact după ce ieși de sub duș. Este foarte important să nu le tai exagerat de scurte deoarece riști să-ți provoci dureri sau chiar mai rău să te infectezi.
Cuticulele sunt acele pielițe care cresc la baza unghiei și dau un aspect neplăcut. Ele deobicei se îndepărtează cu ajutorul unei forfecuțe speciale pentru unghii sau chiar cu unghiera.
Dacă cuticula nu este foarte pronunțată ea se poate doar împinge ușor la baza unghiei după ce ai ieșit de sub duș și acesta este mai moale sau cu ajutorul unei creme de mâini. Dacă se întâmplă să te tai trebuie să folosești dezinfectant .
După ce unghiile sunt tăiate și cuticulele sunt îndepărtate este bine să folosești o pilă specială pentru ele pentru a le da o formă frumoasă. Normal, forma unghiei tale pe care trebuie să o adopți este în funcție de felul în care aceasta îți este crescută. În general la bărbați, forma unghiei trebuie să aibă un aspect cât mai natural, respectiv rotund.
Pila pentru suprafața unghiei poate fi simplă sau cu mai multe fețe. Ea se utilizează ușor respectând numerotarea în ordinea cronologică. De exemplu fața numărul 1, are o suprafață ușor mai abrazivă pentru înlăturarea cuticulei rămase și a pregătirii pentru suprafața nr2… Cu ajutorul ultimei fețe, ne putem bucura de produsul finit.
După ce unghiile sunt pilite, acestea se dau cu un luciu. Pentru ca acest luciu să persiste mai mult, ai putea să folosești o ojă transparentă care are un rol protectiv asupra unghiei. Oja care se decojește, trebuie îndepărtată cu ajutorul unor dischete demachiante și acetonă. În plus, cu ajutorul cremei hidratante pentru mâini, unghiile noastre vor arăta curate și îngrijite.
Pentru cei care au probleme cu epiderma mâinilor, încercați să folosiți zilnic săpunuri hidratante, de două ori pe săptămână un scrub, după care să folosiți creme hidratante pentru regenerarea pielii.
Bineînțeles că și mâinile bărbatului trebuie protejate de substanțe agresive care afectează epiderma. Nu ezita să folosești mănuși de protecție și dacă lucrezi într-un mediu nociv pentru piele să folosești mereu crema de mâini pentru hidratare.
Dacă unghiile tale sunt mereu înnegrite, datorită profesiei sau a altor activități este bine să introduci unghiile în suc de lămâie timp de 5 -10 min. cam de două ori pe săptămână după care să folosești crema pentru mâini.
Pentru cei cu unghiile moi și fragile este bine să folosească produse speciale pentru întărirea lor. Dacă nu au nici un efect, este bine să faci un control medical. Vitamina B8 este soluția pentru unghii sănătoase. Ea ajută la întărirea lor astfel încât să nu se rupă.
Chiar dacă unghiile picioarelor sunt vizibile cam rar același tratament ai putea să le aplici și lor. Unghiile sunt ca o oglindă care ne arată deficitele de minerale și vitamine din organism.
Cum crezi că ar trebui să arate mâinile bărbatului?
sursa foto: nailrooms.co.uk
Nu vad de ce barbatii trebuie sa isi lacuiasca unghiile, nu mi se pare deloc un plus de ingrijire ci de narcisism..care ar fi motivul sa isi lacuiasca unghiile..?!
Raluca , iti propun sa faci un lucru simplu : uita-te la un barbat care nu are unghiile date cu lac si apoi uita-te la unul care le are date cu lac. Dar sa fie fata in fata ca sa poti face comparatia cum trebuie.
Dupa ce ai facut asta, iti garantez ca ai sa vezi diferenta si ai sa intelegi.
@Raluca. Este o diferenta intr-un narcisist si o persoana care se ingrijeste. Narcisistul sta toata ziua in oglinda, se admira si are o exagerarata iubire de sine. Este considerata chiar o boala de care scapi mai greu. De la o persoana care se ingrijeste pana la una narcisista cale lunga mai este. Este placut atunci cand stai la discutii cu o persoana care are mainile ingrijite decat viceversa. Iar legat de luciul unghiilor, acesta se poate dobandii si cu ajutorul unei pile pentru suprafata. Dar cum ziceam si in articol, pentru o mai lunga durata a luciului(acesta ofera senzatia de sanatate a unghiei) poate veni in ajutor oja transparenta. Cunosc multi barbati care se ingrijesc si nu cred ca este o crima a fi impecabil.
Va dau alta solutie pe care acum o folosesc eu, pentru ca dupa cum spuneam am renuntat la LAC , il foloseam in liceu ca asa se agata mai bine (la mintea pe care o aveam atunci) :))
Este un set de pile foarte bune, sau este in Sephora un CUB cu 4 fetze , pilesti unghia in ordinea indicata pe CUB si in final ai un luciu egal cu cel dat de catre LAC.
Numai ca acesta dureaza si nu ai nicio problema:)
Spor :))
Si la Oriflame au un set de 3 pile destul de ieftine. https://ro.oriflame.com/products/product-detail.jhtml?prodCat=&prodFilter=&prodCode=9676
Eu le-am incercat si sunt bune.
Un barbat cu maini frumoase este de mii de ori mai atragator decat unul cu maini urate (pentru mine, cel din urma se auto-exclude din competitie).
Fara sa fiu „hand fetishist”, pot spune ca, pentru mine, mainile barbatesti frumoase si ingrijite sunt super-sexy.
@Ioana Oricine are libertatea sa-si ingrijeasca mainile, dar din pacate nu avem optiunea sa le face frumoase.
Mainile le avem asa cum ne-am nascut. O persoana cu maini mai putin frumoase,dar cu ingrjire maxima asupra lor poate sa fie mult mai atragator decat cineva cu maini frumoase, dar neingrijite.
Un aspect important căruia mulţi bărbaţi nu îi dau importanţa cuvenită.
În mare sunt de acord, sunt reguli de bun simţ, din punctul meu de vedere.
Niciodată nu mi-au plăcut unghiile care lucesc. Nu consider că este potrivit luciul pentru unghiile bărbaţilor, plus că am vorbit cu multe femei de-a lungul timpului despre acest aspect şi într-o proporţie covârşitoare, răspunsul a fost „NU” unghiilor care lucesc la bărbaţi. Dacă sunt îngrijite este de ajuns.
Vă salut!
@Dragan Alexandru Si eu am vb cu cateva femei si majoritatea au fost pro.
Un barbat cu unghiile date cu lac arata foarte PROST , exagerat de metrosexual , ii scade toata masculinitatea , ungiile trebuie taiate inghrijite dar fara lac , parerea mea
raluca a vrut sa spuna metrosexual… legat de subiect, eu nu sunt de acord cu lacuirea unghiilor si celelalte, cred ca taiatul este de ajuns.
Iti plac cuticulele?
Hai sa fim seriosi! Alta treaba nu ai decat sa ti dai cu lac? Eu unul, le. tai si cateodata mai dau cu o pila. Lacul da un aspect prea lucios. Nu mi ar placea ca unghiile mele sa sclipeasca. Apoi mai vad pe cate unu care se da cu lac din joi in pasti si are doar jumatate de unghie acoperita de lac pt ca nu se da regulat….asta e mai nasoala….. Unghiile taiate si pilite sunt suficient. Ajungeti metrosexuali…. Tratamente cosmetice, creme de zi, noapte, epilare pe mai stiu unde si alte lucruri inutile.
Imi pare rau, dar nici eu nu sunt de acord cu lacuirea unghiilot la barbati. Mi se pare putin deplasat si consider ca arata mai bine nelacuite. Referitor ce ai zis in commentul de mai jos, cunosc cativa care isi dau unghiile cu lac, sa le pot compara, dar tot mi se pare urat. :)
pt unghii e bun uleiul de argan cu zeama de lamaie :) se intaresc f repede ;) succes tuturor si multumiri pt articol :)