Sacoul Cu Petice

Sacoul cu petice este probabil o achiziție la care trebuie să te gândești de două ori înainte. De mulți ani s-a putut observa o extindere accelerată a modei peticitului în cot : cămăși, sacouri, paltoane, geci , toate cu petic în cot.

Detalii despre sacoul cu petice

Ca să înțelegem de unde a apărut moda aceasta, trebuie să ne întoarcem puțin în timp. Inițial, peticul din cot avea funcționalitate, pentru că era aplicat pe jacheta vânătorilor. Pe lângă cel din cot, un alt petic era aplicat pe umăr, acesta având rolul de a proteja umărul vânătorului de impactul reculului puștii.

De la acest aspect s-a trecut la unul mai puțin funcțional, acela de a atrage atenția asupra purtătorului, prin aplicarea peticului într-o culoare contrastantă jachetei, ca de exemplu sacou gri cu coate maro. De asemenea, s-a renunțat la peticul de pe umăr. Din punct de vedere al funcționalității, putem spune că peticele au totuși și un rol funcțional, acela de a proteja materialul în zona cotului, bărbații având tendința să se sprijine uneori în coate atunci când se așează la masă.

Fiind ceva diferit, această modă a câștigat teren și astfel designerii au trecut la aplicarea peticelor la bluze, paltoane, geci de piele, sau cămăși. Dar totuși, ești un bărbat stilat dacă adaugi în ținută un astfel de articol?

Părerile sunt pro și contra, dar totuși, dacă te decizi să achiziționezi ceva de genul, trebuie să iei în considerare următoarele sfaturi:

  1. Fie că e vorba de cămașă sau sacou, în momentul în care are petice aplicate în coate este trecut/ă automat în zona casual. Nu are ce căuta în mediul business/formal.
  2. Alege haine din materiale groase .( ex. tweed)
  3. Culoarea peticelor trebuie să contrasteze cu restul ținutei, nu să o încarce.
  4. Peticele din coate trebuie să fie în zona coatelor; ai grijă la postură
9C3Ab4C6B335D9Ad8B08A86F540104B6
Sacoul cu petice

 

Sursa foto: aici si aici

Related Posts

2 thoughts on “Sacoul cu petice

  1. Care era functionalitatea peticului din cot?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *