Legat de cea de a treia semifinală de la „Românii au talent”, pot spune că sunt puţin dezamăgit din punct de vedere vestimentar. Nu au fost ţinute la fel de plăcute ca şi cele din a doua semifinală. Clasamentul a rămas neschimbat.
Sper ca stiliştii sau sponsorii ţinutelor prezentate să vină cu ceva mai creativ.
Din păcate nu am reuşit să fac rost de alte fotografii.
1. Smiley
Cred ca ai observat şi tu că sacoul a făcut întreaga ţinută. De fiecare dată când încercam să nu-i acord primul loc, sacoul îşi spunea cuvântul. Evident imprimeul, cotierele albe şi batista de buzunar şi cămaşa albă au scos în evidenţă sacoul.
Legat de tenişi, cred că ne-am obişnuit să-l vedem de fiecare dată îmbrăcat aşa.
2. Andi Moisescu
Înainte să continui, Andi mi-a precizat într-un mail că aflat doar cu o jumătate de oră înainte de începerea emisiunii a primei semifinale că i s-a schimbat costumul din negru în gri. Din păcate nu a mai avut timp suficient să-şi schimbe pantofii din negri în maro.
Legat de locul doi pot spune că a fost o decizie grea, pentru că pantofii pe care i-a purtat au fost superbi. Chiar dacă ţinuta lui a fost uşor sobră, a avut bun gust. Vezi pantofii şi bretelele. Dacă ar fi purtat mai multă culoare, primul loc ar fi fost al lui.
3. Pavel Bartoş
Mi-a plăcut layeringul adoptat, dar nu a fost de ajuns pentru a urca măcar o poziţie. Sugestia pe care o am este ca următoarea dată când mai poartă vestă, să poarte măcar ultimul nasture descheiat.
4. Mihai Petre
Se pare că nu va mai primi tinute bune. Din păcate, a ajuns pe ultimul loc din cauza sacoului. Dacă te uiti mai atent la linia umerilor, acesta nu-i venea bine deloc chiar dacă a avut o cămaşa şi batistă frumoasă.
sursa foto: Pro TV
„Din păcate nu a mai avut timp suficient să-şi schimbe pantofii din negri în maro.”
Nu era oarecum invers?
Sa inteleg ca pantofii maro merg la costumul gri sau nu?
@ RazvanM ai inteles bine.Pantofii maro merg la costumul gri.
Zicea de prima semifinala.
Sunt superbe sacourile purate de Smiley! Aveti cumva idee de unde se pot achizitiona? Multumesc anticipat!
@alina Vestimentatia baietilor de la „Romanii au talent” este asigurata de Ego Men’s Fashion Concept-mall Baneasa Bucuresti.
salut…as vrea sa ma ajuti si pe mine cu un sfat daca poti…as vrea sa-mi aleg o tinuta pt balul de absolvire a liceului sa fie atractiva dar de bun gust …daca poti sa ma ajuti:D ms super site il urmaresc ft des
Smiley a avut un sacou superb si cand a cantat.
Video aici :https://www.youtube.com/watch?v=VXEMKQ1qQMM&feature=youtu.be
E foarte frumos sacoul lui Smiley, dar din punctul meu de vedere tenisii nu merg la tinuta aia. Sper sa nu gresesc, dar consider ca tenisii sau adidasii la costum, sunt ca treiningul cu pantofi.