Șosetele Burlington

Primul contact cu șosetele Burlington l-am avut la Pitti Uomo.  Acestea m-au atras datorită culorilor purternice, dar și al imprimeului argyle. Din 1 aprilie 2008 Burlington face parte din familia Falke. Deși Flake produc șosete colorate, Burlington a venit ca un plus pentru brand care le permite să se dezvolte și pe alte nișe conexe. Printre altele și pentru un segment nou din piață, dar și ca o pată de culoare.

Șosetele Burlington pentru eleganță englezească

Șosetele Burlington
Șosetele Burlington

Pe lângă imprimeul lor tradițional argyle, mai poți găsi Fair Isle, dungi, dar și alte impriumeuri geometrice. Imprimeul argyle a fost popularizat de aristocrația britanică prin intermediul vestimentației de timp liber sau sport. Printre care un mare aport a fost adus și style icon-ul din acea vreme Ducele de Windsor.  În 1930 mai mulți bărbații au început să-l copieze, dar și să se inspire din stilul său vestimentar.

20189_6120

Șosetele Burlington reprezintă un mix de spirit englezesc, o viziune internațională și șosete domne pentru un dandy sau un bărbat care își dorește mai multă diversitate.  Șosetele au o mărime universală 40-46 pentru bărbați și 36-41 pentru femei. Burlington se adresează segmentului de vârstă 5-70 de ani și se găsesc în varianta scurtă, dar și lungă. Varianta scurtă este până la mijlocului gambei (adică lungimea pe care o găsim la șosetele obișnuite din comerț) și cea lungă vine până la genunchi. Printre materialele folosite la confecționarea lor vei găsi bumbac, lână, cașmir și altele.

21720_3001

Deși Burlington este un brand recunoscut mai degrabă pentru cei curajoși care îndrăznesc să poarte culoare, aceștia au și varinte clasice pentru persoanele conservatoare.

În România șosetele Burlington se găsesc aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *