Pentru că astăzi este o superbă zi de miercuri, Valentin Niculescu ne prezintă câteva fotografii de tip street style din Bucureşti.
Pentru ce-i care nu ştiu, primăvara este momentul în care ne reinventăm. Mai ales că vine primăvara, vom vedea haine cât mai subţiri şi multă culoare.
1.Ţinutele lejere
Ce mi-a plăcut la ţinutele din prima fotografie, este faptul că cei trei bărbaţi, parcă sunt din alt peisaj.
Astfel de ţinute sunt des întâlnite pe afară şi pe site-uri similare cu TheSartorialist.
De remarcat imprimeul tenişilor bărbatului din partea dreapta. Superb sacoul care merge bine la şireturile albastre de la tenişi.
Bărbatul din mijloc a făcut o treabă bună adăugând o pata de culoare în ţinută cu ajutorul curelei din pânză în dungi.
Despre cel din stânga pot spune că apreciez faptul că poartă astfel de adidaşi care ar fi mai potriviţi adolescenţilor.
Pe scurt trei prieteni, dar trei ţinute diferite.
2. Madras
Super combinatie a şireturilor de la ghete cu imprimeul cămăşii.
3. Dungile
Îmi place felul în care ţinuta bărbatului din imagine este în armonie cu bicicleta. Adidaşi şi dungile albastre de pe bluză şi eşarfă se asortează la bicicletă.
4. Pata de culoare
Tenişii portocalii scot ţinuta în evidenţă.
De câteva luni am scris un articol despre felul în care era îmbrăcat un bărbat un vârstă. Mă bucur să văd astfel de exemple şi la noi. De remarcat felul în care şi-a asortat pantaloni la cotiera puloverului.
Pentru ediţia precedentă citeşte mai departe Ţinute de primăvară din Bucureşti şi Cluj
Dacă ai ceva sugestii despre aceste fotografii de street style București, feedback de oferit te ascult.
P.S. Dacă vrei să faci parte din acest proiect, trimite-mi un mail la laci@stilmasculin.ro
Prima poza in dreapta de tot….Foarte tare !
Cea mai capitala frumoasa avem :)) Bucuresti
mai slabut de data asta:) tenisii portocalii sunt frumosiD
surprinzator sau nu,cel mai bine imbracat mi se pare „batranelul” cu tenisi portocalii.
in prima poza,tinuta din dreapta este ok,chiar daca dupa mine o incaltaminte mai clasica ar fi dat mai bine.celelalte doua nu ma impresioneaza cu nimic,prea comune,des intalnite pe strada.a doua poza nu ma impresioneaza nici atat,stilul acela hippie sau de „bad boy” cu pantalonii lasati in jos si sneackersi in picioare ma lasa rece.tinuta din poza 3 este ok,simpla,decenta.dar parca iarasi nu-mi place incaltamintea.acei adidasi par mai mult de fotbal decat de socializat.nu cred ca era neaparata nevoie de o asortare cu bicicleta.de remarcat totusi faptul ca ultimele 2 persoane au mai mult bun gust decat multi tineri din ziua de azi.
Imi place sacoul, primul!
Unde gasesc?
Pata de culoare castiga. Trebuie sa fac si eu la fel :D
bicicleta aia nu e a lui,este de la raiffeisen ,lasi buletinul la ei si iti dau o bicicleta sa te plimbi
In poza 4 nu e Dan Chisu ? :)
Fratele meu alb… :))
Deja vorbim de asortatul sireturilor la imprimeul camasii sau de asortarea adidasilor la ce anume?, la BICICLETA!!!
Sa fim seriosi…
Penultima si ultima poza fac totul.
@Nick Sunt tinute si stiluri pentru diferite gusturi.
@Manuel Corect.
@ Roek este vb despre tinuta lui si cat de bine se imbina cu bicicleta chiar daca e de inchiriat.
@Horea Nu-l cunosc.
@Neloo Oricat de absurd ti s-ar parea, crede-ma ca nu este. Apreciez feedback-ul oferit.
Camasa madras e bestiala.In zara se gaseste?
In primul rand multumesc pentru poza:))) Bicicleta este proprietatea banci si nu se inchiriaza , faci o confuzie cu cele care se regasesc in parc de culoare gri:)
@ Giannis Marinidis
Sa inteleg ca tu esti cel din poza cu bicicleta? Bicicleta are pe roata din spate reclama de la Reiffaisen ca si cele care sunt de inchiriat si asa s-a facut legatura.
Cu placere, pentru fotografie.
Da eu sunt :))) ma poti gasi pe facebook cu numele Giannis Marinidis
Ai fost forografiat fara sa sti?:))
Imi puteti spune unde pot gasi si eu o jacheta albastra ca si a tipului din prima poza. Multumesc!
Salutare. saptamana urmatoare merg intr-o excursie la un targ de facultati si apoi la teatru. ce tinuta ma sfatuiti sa abordez
@ Alex
Ceva simplu.
1)Camasa
2)Pantaloni eleganti sau kaki
3)Cravata slim
4)Sacou sau cardigan
E cam cald pentru cardigan+camasa.
@ Kovacs Alex
Pe la mine in Cluj in aceste zile mi-a fost rece la camasa si jacheta de piele.
Aici bate un aer rece de vreo cateva zile si spre seara se face destul de rece.
Ba Laci…sa mor io de esti sanatos la cap…. „imi place la barbatul din imagine cum se asoteaza tinuta cu bicicleta”….Cand o sa incepi cu comentarii de genul „imi place la barbatul din imagine cu se asorteaza cu culoarile blocurilor din capitala” :)…Stima