10 Ținute Cu Care Să Mergi La Festivalul Untold
ținute cu care să mergi la festivalul Untold

Pentru foarte mulți dintre noi, vara se identifică cu experiențe de neuitat, sub orice formă ar fi ele. Una dintre cele mai tari experiențe pe care le putem avea pe durata unei veri este să mergem la un festival de muzică. Concertele transformate în adevărate spectacole puse într-un cadru potrivit devin povestea pe care cu siguranță nu o vom uita.

Vara aceasta Festivalul Untold îți oferă o astfel de experiență, aducând în premieră în România artiști precum Avicii sau Dimitri Vegas&Like Mike.

Pentru o astfel de experiență ai nevoie de ținuta potrivită. Nu te poți gândi la ținutele tale pentru festival la fel cum te gândești la cele de zi cu zi sau cele pentru un oricare alt eveniment datorită contextului total diferit. Există anumiți factori pe care trebuie să îi iei în considerare.

În primul rând, sunt șanse foarte mari să fie cald afară. În al doilea rând, trebuie să fii conștient de faptul că acolo unde e multă lume există și probabilitatea să fii împins sau călcat, desigur fără intenții rele. Mai apoi, să nu uităm că mergi acolo pentru muzică. Asta înseamnă că vor exista momente în care vei dansa sau vei sări împreună cu mulțimea.

Toți acești factori conduc către nevoia de a purta ținute lejere, în niciun caz formale, compuse din piese vestimentare din materiale naturale în care să fii lejer, să te poți mișca și să nu îți fie prea cald, mai ales după ce începi să dansezi și îți va crește temperatura corpului.

Și pentru că de multe ori ne îmbrăcăm pentru a ieși în evidență, în cazul de față putem face acest lucru prin asortarea culorilor și a imprimeurilor potrivite anotimpului.

Ținute cu care să mergi la festivalul Untold

Astfel, ai mai jos nu mai puțin de 10 ținute concepute pentru un astfel de eveniment, din care te poți inspira:

5
ținute cu care să mergi la festivalul Untold
6
Ținuta 2
7
ținute cu care să mergi la festivalul Untold
9
Ținuta 4
Tintua 1
ținute cu care să mergi la festivalul Untold
10
Ținuta 6
Tintua 2
Ținuta 7
Tintua 3
Ținuta 8
Tinuta 4
Ținuta 9
8
Ținuta 10

După cum vezi, există atât ținute simple cât și ținute îndrăznețe din punct de vedere al coloristicii, pentru toate gusturile. De asemenea, unele sunt formate doar din pantaloni scurți și tricou, pentru zile foarte călduroase, altele conțin o pereche de pantaloni chinos și un hanorac pentru momente mai răcoroase. În privința încălțămintei, după cum spuneam mai sus, ar fi bine să fie una cât se poate de comodă și să iei în calcul că s-ar putea să te întorci acasă călcat.

Chiar dacă vorbim de o situație în care trebuie să fii lejer, în niciun caz să nu te îmbraci în trening.

Aceste ținute sunt pentru a te inspira. Nu trebuie să le refaci identic.

Așadar, tu ce alegi să porți la un festival? Care din ținutele de mai sus îți place? Ce ai schimba la ele?

sursa foto a pieselor vestimentare: aici, aici

Related Posts

2 thoughts on “10 ținute cu care să mergi la festivalul Untold

  1. Daniel spune:

    Nu ar fi mai indicat daca in loc de tenisi sau adidasi as purta niste pantofi marinaresti colorati ?

    1. Tudor Costinas spune:

      Salut, Daniel.

      Răspunsul este: depinde. O pereche de pantofi marinărești sunt într-adevăr mai stilați, dar dacă iei în considerare cât de des se poate să fii călcat, e mult mai practic să mergi cu o pereche de teniși la înaintare, decât să riști să îți deteriorezi pielea pantofilor de iaht.

      Rămâne la alegerea fiecăruia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *