Vicomte A. a luat naștere în 2005. Povestea brandului o vei afla în rândurile de mai jos. În timp ce se afla în Statele Unite, participând la un stagiu care avea loc în Charlotte, Carolina de Nord, tânărul Arthur de Soultrait, student în anul trei la facultatea de comerţ, a fost luat prin surprindere de falimentul companiei care îl angajase. Pentru a-şi putea plăti chiria şi biletul de întoarcere în Franţa, Arthur a sunat acasă și a cerut ajutorul părinților. Drept răspuns a primit următoarele: „Suntem o familie de antreprenori. Descurcă-te!”
Lui Arthur îi vine ideea să vândă din uşă în uşă, în cel mai select cartier al oraşului, cravatele pe care le descoperise şi cumpărase cu ceva timp înainte în Italia. Americani sunt fermecaţi de titlul de nobleţe precum şi manierele alese ale tânărului francez, astfel că micul său stoc de cravate este rapid epuizat și Arthur face un profit de câteva mii de dolarii. Scânteia a luat foc şi Arthur prinde gustul antreprenoriatului.
Vicomte A. – brandul de haine condus de Arthur de Soultrait
Odată întors în Franţa, în 2005, pe vremea când era încă student, reuşeşte să obţină primul său contract pentru confecţionarea cravatelor delegaţiei franceze Paris 2012, oraş candidat la Jocurile Olimpice. Vânzarea în timp record a câteva sute de cravate ce i-au adus un profit de 35.000 de euro îi oferă fondurile necesare pentru a-şi înfiinţa propria societate: Vicomte A.
Arthur de Soultrait avea atunci doar 22 ani. Este hotărât, îndrăzneţ, creativ. Se avântă cu o impertinenţă care devine rapid semnul distinctiv al mărcii sale. Provenit dintr-o familie de crescători de cai, Arthur se inspiră din vestele jocheilor pe care i-a urmărit de nenumărate ori pe pista de curse: încalcă regulile şi introduce culori vibrante care reinventează clasicul. Are și un crez pe care îl respectă: le oferă clienţilor săi oportunitatea de a fi eleganţi într-un mod diferit.
Vitalitate și culoare: fucsia, coloarea fetiș a lui Arthur, apare încă de la prima colecție de tricouri polo în două culori, unul dintre primele succese ale mărcii. Numele mărcii, Vicomte A. Paris-Palm Beach: îi face cu ochiul aristocrației, o ușoară lipsă de respect pe care educația lui Arthur nu ar fi permis-o nicicând, dar pe care i-au sugerat-o prietenii săi americani, cu scopul de a deschide apetitul clientelei internaționale pentru viața în stil franțuzesc.
Dacă te uiți puțin mai atent la campaniile de promovare pe care le face Vicomte A. apar aproximativ același personaje care sunt prieteni și membrii ai familiei.
În anul 2006, fratele mai mic al lui Arthur, Bertrand de Soultrait, co-fondator al afacerii stabilit în Palm Beach, Florida, lansează marca pe Coasta de Est a Statelor Unite. El dezvoltă cu succes Vicomte A. Paris-Palm Beach în SUA, deschizând primul magazin pe faimosul Worth Avenue din Palm Beach iar un al doilea în Long Island. Și în Franța succesul vine cu pași repezi. În 2007, Arthur inaugurează primul magazin pe malul drept al Senei; Vicomte A. își face intrarea și în marile magazine, precum Galeriile Lafayette și Bon Marché.
Personal ce îmi place la acest brand este că anumite piese vestimentare pentru bărbați sunt identice la secțiunile femei și copii. Adică tu cu iubita/soția și copilul vă puteți îmbrăca la fel.
Mai multe poze de la eveniment?
Mai multe poze de la eveniment?
Mai multe poze de la eveniment?imi pare rau ca nu am reusit sa ajung dar suprapunerea cu meciul nationalei cu Argentina a facut imposibil acest lucru…Si eram tot in calatorie de „documentare”…next time.